Gen 17,1.4-5.9-10.15-22; Ps 127; Mt 8,1-4

Întreaga Sfântă Scriptură vorbeşte despre misterul lui Cristos, despre pătimirea şi învierea sa. „Dumnezeu B afirmă Dei verbum la nr. 16 B a rânduit cu înţelepciune ca Noul Testament să se afle ascuns în cel vechi, iar Vechiul Testament să devină limpede în cel nouY Cărţile Vechiului Testament, preluate integral în propovăduirea evangheliei, îşi dobândesc şi îşi manifestă semnificaţia deplină în Noul Testament şi, la rândul lor, îl lumi9nează şi îl explică”. Astfel, prima lectură de astăzi vorbeşte despre înviere. Sfântul Paul, în Scrisoarea către Romani, explică faptul că Abraham, crezând în vestirea naşterii lui Isaac, a crezut fără să o ştie în învierea lui Cristos, deoarece el şi Sara erau bătrâni, „aproape morţi”, şi totuşi el a crezut că Dumnezeu, din două fiinţe atât de avansate în vârstă, putea să-i dea un fiu, pe Isaac, care este profeţia şi promisiunea învierii.

De asemenea, şi evanghelia este un anunţ al învierii. Isus atinge un lepros şi îl vindecă: „Isus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: Vreau, curăţă-te! Şi imediat a dispărut lepra”. Acea atingere a leprosului, considerat păcătos, necurat, în aşa fel încât oricine venea în contact cu el devenea, la rândul său, necurat, este simbolul pătimirii lui Cristos. Isus, făcându-se om, a atins cu adevărat lepra noastră; s-a prezentat, în pătimirea sa, ca „leprosul” păcătos, pentru noi în schimb, cu moartea şi învierea sa, izvor de viaţă, ne-a dat vindecarea.

Să ne apropiem încrezători de Euharistie cu lepra noastră, cu moartea noastră, pentru ca Isus să ne redea viaţa. Fiecare Liturghie trebuie să „ne pună pe picioare”, pentru a fi gata în slujirea fraţilor, graţie învierii lui Isus.