2Rg 25,1-12; Ps 136; Mt 8,1-4

Cartea a doua a Regilor relatează căderea şi sfârşitul Ierusalimului. Masacre, distrugeri, incendii; şi templul, gloria lui Israel, este incendiat, poporul ucis şi deportat, împreună cu regele său. Motivul, după Biblie, este mereu acelaşi: mânia lui Dumnezeu care îndepărtează de la sine poporul necredincios.

Atrocităţile pe care le citim par inimaginabile; cu uşurinţă le atribuim civilizaţiei neevoluate a acelor popoare şi ne liniştim. Dar se comit şi astăzi, şi evenimentele din ex-Iugoslavia ne sunt o tristă confirmare. Sunt lucruri care ies din inima omului când el nu este supus lui Dumnezeu.

Astăzi mai nimeni nu poate spune: „Nu ştiam”. Toţi suntem la curent cu marile situaţii de nedreptate, de scandaluri, de conflicte care însângerează multe zone ale pământului. Şi nimeni nu poate să nu se simtă responsabil, să fie solidar cu toate mijloacele care-i sunt puse la dispoziţie: acţiunea politică, ajutorul organizat şi, mai presus de toate, încrezătoarea, constanta rugăciune de mijlocire, care ne pune în condiţia de a cere de la Dumnezeu mila şi pacea sa pentru întreaga lume. Ca şi ieri, citez şi astăzi conciliul: „Toţi creştinii sunt chemaţi cu insistenţă *să practice adevărul în iubire+ (Ef 4,15) şi să se unească tuturor oamenilor care iubesc cu sinceritate pacea pentru a o implora din partea cerului şi pentru a o actualiza” (GS, 78).