en-USro-RO

| Login
11 decembrie 2019

Calendarul zilei

Miercuri, 11 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Damasus I, pp. *
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,25-31: Domnul atotputernic îi dã puteri celui obosit.
Ps 102: Binecuvânteazã-l, suflete al meu, pe Domnul.
Mt 11,28-30: Veniți la mine toți cei osteniți.
Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 2-a din Advent

Gen 19,15-29; Ps 25; Mt 8,23-27

Două lecţii complementare ne sunt oferite de lecturile de astăzi. Pe de o parte, suntem invitaţi să admirăm grija lui Dumnezeu de a-l salva pe Lot, pentru a-l feri de catastrofele care trebuiau să se abată asupra Sodomei şi Gomorei; pe de altă parte, auzim în evanghelie invitaţia lui Isus la credinţă, când pericolele ne ameninţă.
Grija lui Dumnezeu pentru a-l salva pe Lot este cu adevărat impresionantă, şi textul insistă mult pe aceasta: „Îngerii l-au silit pe Lot să fugă repede din cetate, spunându-i: Scoală-te! Ia-ţi femeia şi pe cele două fiice ale tale, care se află aici, ca să nu pieri şi tu din cauza fărădelegilor acestei cetăţi!” Lot nu-şi făcea griji, zăbovea, voind să rămână încă în locuinţa sa, în ambientul său obişnuit, voia să aştepte ca pericolul să fie cu adevărat iminent; dar îngerii îl iau de mână, îl determină să iasă, îl conduc afară din cetate. Şi apoi insistă: „Fugi, dacă vrei să scapi cu viaţă. Nu privi înapoi şi nu te opri nicăieri în câmpie! Fugi la munte dacă nu vrei să pieri şi tu!” Şi Lot zăboveşte din nou, el cere să nu fie trimis prea departe.

Domnul are grijă să ne salveze. Şi noi suntem reticenţi, indiferenţi, nu ne dăm seama de pericole; vrem să rămânem în obişnuinţele noastre, suntem ataşaţi de bunurile noastre, de circumstanţele obişnuite ale vieţii noastre. Dumnezeu ne invită să apucăm pe căi sigure, oneste şi noi preferăm căile obscure, ambigue, nu vrem să renunţăm cu hotărâre la situaţiile periculoase. Dumnezeu este perseverent şi insistă. Suntem norocoşi să avem un Tată atât de grijuliu, care vede pericolele mult mai bine decât noi şi care ne invită să-l ascultăm, să mergem înainte, pentru a găsi plinătatea vieţii.

În evanghelie, situaţia este diferită. Apostolii sunt pe mare, în barcă cu Isus. „Şi iată dezlănţuindu-se B spune evanghelia B o furtună violentă”. Pentru cel care se găseşte într-o barcă atunci când vine o furtună nu sunt alternative: trebuie să înfrunte pericolul, nu poate să fugă. Este posibilă numai rugăciunea; şi apostolii recurg la rugăciune. Isus dormea. „Atunci ucenicii s-au apropiat de el şi l-au trezit, spunându-i: Doamne, salvează-ne că pierim!” Şi Isus „s-a ridicat în picioare, a dojenit vântul şi marea şi s-a făcut linişte deplină”.

Dar Isus îi dojeneşte pe apostoli. Rugăciunea lor nu era animată de o mare credinţă, ci, mai degrabă, de o mare teamă. „Pentru ce vă este frică, oameni slabi în credinţă?” B le spune Isus.

Dacă suntem îmbarcaţi cu Isus, nu trebuie să ne fie teamă: nu trebuie să ne fie teamă de nimic. Important este că suntem îmbarcaţi cu Isus şi, dacă el pare că doarme, dacă este totuşi prezent, suntem în siguranţă. Acest lucru nu înseamnă că vom avea o existenţă liniştită, la adăpost de orice suferinţă, de orice încercare; ci înseamnă că putem fi siguri de ajutorul Domnului şi de victoria finală.

Sfântul Paul, pe un ton de sfidare, în Scrisoarea către Romani, spune: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, persecuţia, foamea, goliciunea, primejdia sau sabia?Y Dar_ în toate acestea suntem mai mult decât învingători, prin puterea celui care ne-a iubit”. Dacă suntem cu Cristos, suntem mai mult decât învingători. Trebuie, deci, să avem un suflet de învingători; nu trebuie să cedăm în faţa fricii, ci să recurgem cu încredere la Domnul în pericole, în încercări, în suferinţe. Să cerem iubirii sale să ne dea remediul în situaţiile dificile, pentru că întotdeauna numai în iubirea sa aflăm remediul. Dacă suntem preocupaţi să rămânem în iubirea lui Cristos, putem fi siguri că vom fi întotdeauna învingători.

Cele două lecturi ajung la sfârşit la aceeaşi concluzie: important este să fim uniţi cu Dumnezeu în iubire, o unire care presupune detaşarea de atâtea lucruri secundare. Numai aceia care ştiu să se detaşeze de lucrurile secundare pot să se salveze, pot să meargă spre victorie: „Sunt convins B spune sfântul Paul B că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici domniile, nici prezentul, nici viitorul, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea niciodată să ne separe de dragostea lui Dumnezeu, care ne-a fost dată în Cristos Isus, Domnul nostru”.