en-USro-RO

| Login
12 decembrie 2019

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

Gen 22,1-19; Ps 114; Mt 9,1-8

 

Suntem în faţa paginii celei mai dense a sacrificiului lui Abraham. Dumnezeu îi cere un lucru teribil: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care îl iubeşti, pe Isaac, şi mergiY şi jertfeşte-l acolo ca ardere de tot”. Abraham nu refuză, nu-şi cruţă propriul fiu. El deţine adevăratul sens al sacrificiului, ştie că este un act de unire cu Dumnezeu, ştie că este un act mai mult al lui Dumnezeu decât al omului, deoarece numai Dumnezeu poate sfinţi şi ceea ce este oferit în sacrificiu este sfinţit. Şi pleacă. Nu înţelege, nu ştie cum va face Dumnezeu, dar are încredere în el, „merge în credinţă” cum spune sfântul Paul: „El se gândea că Dumnezeu este în stare să redea viaţă morţilor” (Evr 11,19). Un sacrificiu este întotdeauna o înviere, deoarece este o acţiune divină; dacă ar fi o acţiune umană, ar fi o simplă distrugere, dar este o acţiune a lui Dumnezeu.

Este foarte frumos, în relatarea biblică din Gen 22, dialogul dintre Abraham şi Isaac. „Pe drum, Isaac i-a spus lui Abraham, tatăl său: *Tată!+ iar Abraham i-a răspuns: *Ce este fiul meu?+ Isaac a spus: *Iată focul şi lemnele, dar unde-i mielul pentru jertfă?+ Abraham însă i-a răspuns: *Fiul meu, va avea Dumnezeu grijă de mielul pentru jertfa sa!+„ Nu este un mod de a se sustrage întrebării: cu adevărat el însuşi nu ştia unde este mielul. El face ceea ce gândea că trebuie să facă pentru a duce la îndeplinire porunca lui Dumnezeu, dar intuieşte că ceva va trebui să se întâmple, că Dumnezeu va procura victima pentru holocaust. Şi încrederea, credinţa lui Abraham sunt recompensate. La momentul culminant, Dumnezeu intervine: „Abrahame! Abrahame! Nu-ţi ridica mâna asupra copilului şi nu-i face nici un rău, căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu întrucât n-ai cruţat pentru mine pe singurul tău fiu”. Nu mai este sacrificat Isaac, ci un berbec pe care Abraham îl vede cu coarnele încurcat într-un tufiş. „Apoi, îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abraham şi i-a zis: *Mă jur pe mine însumi, spune Domnul, pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău pentru mine, pe singurul tău fiu, te voi copleşi cu binecuvântări şi îţi voi înmulţi urmaşiiY prin neamul tău, toate popoarele pământului vor fi binecuvântate, pentru că ai ascultat de porunca mea+„.

Acum noi ştim că această pagină este profeţia sacrificiului lui Isus, pe care realmente Dumnezeu l-a prevăzut ca miel de jertfă. Mielul nu este Isaac, nu este berbecul, este Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatele lumii, despre care vorbeşte evanghelia. Când îl vedem pe Isaac purtând lemnele pentru sacrificiu, este Isus acela pe care îl vedem, purtându-şi crucea, Isus care urcă pe Calvar, oferit de Dumnezeu însuşi. „Dumnezeu B scrie sfântul Paul B nu l-a cruţat pe propriul său Fiul, ci l-a dat pentru noi toţi”. Singurul sacrificiu plăcut Tatălui este acela al lui Isus, marele dar al Tatălui pentru oameni. Noi trebuie să ne inserăm în acest sacrificiu, pentru a face să crească unirea cu Dumnezeu. Să cerem harul de a înţelege adevărata semnificaţie a sacrificiului vieţii noastre şi să recunoaştem, cu credinţa lui Abraham, că Dumnezeu însuşi este acela care o realizează: „Pe muntele unde Domnul va avea grijă”. Noi oferim, Dumnezeu sfinţeşte. Când Dumnezeu ne cheamă la un sacrificiu, adeseori nu vedem bine, ne pare că ne aflăm pe un drum fără ieşire. Atunci este momentul maximei încrederi: „Dumnezeu va avea grijă”. Dumnezeu are grijă de mielul pentru jertfă şi Dumnezeu realizează în noi sacrificiul în maniera sa divină, întotdeauna pozitivă.