en-USro-RO

| Login
27 septembrie 2020

Am 7,10-17; Ps 18; Mt 9,1-8

 

Profetul Amos prezicea catastrofe cutremurătoare şi profeţiile sale nu erau deloc plăcute auzului. Când un profet prezice catastrofe iminente, sunt posibile două atitudini; prima este descrisă în prima lectură, dar o regăsim, de asemenea, în diferite pasaje din Cartea lui Ieremia, a doua o găsim descrisă în Cartea lui Iona.


Profetul ar putea fi redus la tăcere, într-un mod sau altul. Deoarece Amos predica ruina lui Israel, moartea lui Ieroboam, exilul pentru poporul său, a fost considerat un adversar politic al monarhiei lui Ieroboam şi, deci, „sfătuit” să plece. Preotul din Betel i-a spus lui Amos: „Pleacă de aici cu vedeniile tale, fugi în ţara lui Iuda, acolo să-ţi câştigi existenţa făcând-o pe profetul! Dar aici, la Betel, n-ai să mai fii profet! Căci este un sanctuar al regelui, un templu al regatului!” Religia a fost asociată politicii. Amos, ameninţând din partea lui Dumnezeu cu pedepse cutremurătoare, era considerat, sub aspect politic, un om periculos, de trimis în exil. La fel s-a petrecut şi cu Ieremia; când profetul prezise ruina Ierusalimului, distrugerea templului, a fost considerat un defetist, un om politic suspect şi a fost arestat, încarcerat, ameninţat cu condamnarea la moarte. Aşa pot fi reduşi la tăcere profeţii: printr-o soluţie uşoară, dar iluzorie. La ce foloseşte să-ţi astupi urechile? Pericolul prezis de profet nu dispare doar pentru faptul că a fost redus la tăcere, ba chiar devine mai gravă situaţia, deoarece şi păcatul este mai grav. Cealaltă atitudine constă în a lua în serios cuvintele profetului şi a căuta modalitatea prin care pot fi evitate catastrofele ce au fost prezise. E ceea ce face, conform Cărţii lui Iona, cetatea păgână Ninive. Iona fusese trimis aici să predice: „Încă patruzeci de zile şi cetatea Ninive va fi distrusă”. Oamenii ar fi putut să reacţioneze într-un mod violent împotriva acestui profet care anunţa nenorocirea, în schimb, spune Biblia: „Cetăţenii din Ninive au crezut în Dumnezeu şi au anunţat un post, s-au îmbrăcat cu sac, de la cel mai mare până la cel mai mic”. Ninivitenii au căutat un remediu eficace în faţa pericolului anunţat de profet, s-au convertit şi au obţinut, astfel, iertarea. „Dumnezeu B citim B a văzut faptele lor, că s-au convertit de la conduita lor rea şi, făcându-i-se milă, a renunţat la pedeapsa cu care îi ameninţase”. Şi noi avem posibilitatea alegerii între două atitudini atunci când primim vreun avertisment din partea Domnului. Sunt avertismente care pot ajunge la noi pe diferite căi, fie printr-un cuvânt al unui om al lui Dumnezeu, fie printr-o lectură, fie prin urmările unei conduite care nu este conformă cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă vrem să adoptăm soluţia uşoară de a ignora avertismentele, sau aceea şi mai uşoară de a-i critica pe păstorii Bisericii, care ni le transmit, atunci îi imităm pe locuitorii Ierusalimului şi atragem asupra noastră consecinţele cele mai tragice. Să cerem, în schimb, harul convertirii. Întotdeauna trebuie să ne convertim într-un anumit aspect; Domnul ne vrea purificaţi şi din cer ne trimite mesajele sale în diferite moduri. „Astăzi B spune psalmul B de veţi auzi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre!” Trebuie să înţelegem că aceste îndemnuri divine sunt inspirate de iubire. Nu pentru a ne contraria ne invită Dumnezeu la convertire, ci pentru a ne conduce spre plinătatea vieţii. Deci, va trebui să fim mereu gata de a asculta glasul lui Dumnezeu, chiar şi atunci când el se exprimă într-o manieră, la prima vedere, nu tocmai plăcută nouă.