en-USro-RO

| Login
9 decembrie 2019

Calendarul zilei

Luni, 9 decembrie 2019

Sfintii zilei
† NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE
Sf. Juan Diego Cuahtlatoatzin
Liturghierul Roman
† NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Gen 3,9-15.20: Voi pune dușmãnie între tine și femeie.
Ps 97: Cântați Domnului un cântec nou, pentru cã a fãcut lucruri minunate!
Ef 1,3-6.11-12: Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii.
Lc 1,26-38: Bucurã-te, o, plinã de har, Domnul este cu tine!
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 2-a din Advent

Gen 28,10-22; Ps 90; Mt 9,18-26

 

Lecturile de astăzi trebuie să trezească în noi dorinţa unei credinţe mai mari. Isus îi spune acestei femei: „Credinţa ta te-a vindecat”. Credinţa a făcut ca atingerea fizică („Dacă mă voi atinge cel puţin de haina lui, voi fi vindecată”) să fie o atingere diferită de atingerile obişnuite: „În acel moment, femeia se vindecă”. Credinţa vede în realitate noi posibilităţi, invizibile în absenţa credinţei. Isus însuşi exprimă ceea ce vede credinţa, atunci când spune: „Copila n-a murit, ci doarme”. Ea părea moartă, dar credinţa vede că poate să revină la viaţă. Pentru cei care nu au credinţă, acestea sunt cuvinte fără sens şi, spune evanghelia, „ei au început să râdă de el”. Ei văd realitatea concretă şi spun: „Este evident, a murit, suntem siguri de aceasta, nu poate să trăiască din nou”, pentru că nu văd noua posibilitate creată de credinţă.

Noi, cei care credem în Isus, suntem chemaţi să vedem aceste noi posibilităţi şi să transformăm chiar şi realitatea morţii în realitate a vieţii.

Relatarea viziunii lui Iacob trezeşte aceleaşi gânduri. Iacob a luat o piatră, şi a pus-o ca sprijin sub cap: este o piatră. Dar în această piatră este prezenţa lui Dumnezeu şi Iacob, când s-a deşteptat, a recunoscut aceasta. „Domnul este cu adevărat în acest loc şi eu nu ştiam”. Exista o posibilitate pe care el o ignora, şi Domnul i-a revelat-o; era posibil să existe o relaţie între cer şi pământ: „O scară sprijinită de pământ al cărei vârf atingea cerul; îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea”. Piatra aceea nu era una obişnuită, ci locul prezenţei lui Dumnezeu.

De câte ori noi vedem numai „pietre”, închizându-ne în aspectul imediat al realităţii: unele dificultăţi, boli, contrarietăţi, unele disensiuni în ce priveşte munca sau familia le vedem numai ca nişte pietre pe drumul nostru. Dacă avem credinţă vie, descoperim că aceste pietre, concrete, nu sunt întreaga realitate. Noi vedem aparenţa, dar în profunzime există iubirea lui Dumnezeu, care ne oferă posibilitatea unui raport mai viu cu el, al unei transformări a realităţii cotidiene.

Să-i cerem Domnului harul de a avea ochii deschişi şi de a spori credinţa noastră, ca să putem vedea lucrurile în adevărata, profunda lor realitate.