en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

Is 6,1-8; Ps 92; Mt 10,24-33

Punctul comun al lecturilor de astăzi este sensul fricii de Dumnezeu. În faţa viziunii lui Dumnezeu, Isaia este pătruns de un profund respect şi are o acută percepţie a precarietăţii şi a nevoii de purificare: „Şi a spus: Vai mie, căci sunt pierdut! Sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze pângărite”. Din partea sa, Isus ne transmite frica de Dumnezeu care ne eliberează de orice altă frică: „Nu vă fie teamă de cei care ucid trupul, dar nu pot să ucidă sufletul; temeţi-vă mai degrabă de acela care are puterea să piardă şi sufletul, şi trupul în Gheenă”.

Frica de Dumnezeu B această complexă atitudine în care se regăsesc respectul reverenţios, ascultarea, adeziunea profundă, adoraţia, iubirea B a fost învăţată în mod indirect şi de sfânta Fecioară. În Magnificat, Maria contemplă: „Milostivirea lui se arată din neam în neam faţă de cei care se tem de dânsul”; în momentul Bunei-Vestiri, ea rămâne în umilinţă, respect, adoraţie în faţa planului divin.

Scriptura pune adeseori această atitudine ca fundament al relaţiei noastre cu Dumnezeu. Suntem mici, suntem nimic înaintea măreţiei sale: „O, Doamne, Dumnezeul nostru, cât este de mare numele tău pe tot pământul: slava ta se înalţă mai presus de ceruri. Ce este omul că te gândeşti la el, şi fiul omului să-l iei în seamă?” (Ps 8,2.5).

Dacă ne lăsăm pătrunşi de acest sentiment, putem să avem totală încredere în milostivirea sa. Şi Isus uneşte tocmai frica de Dumnezeu şi încrederea: „Nu se vând oare două vrăbii pe un ban? Şi totuşi, nici una dintre ele nu va cădea la pământ fără voia Tatălui vostruY nu vă fie teamă: voi valoraţi mai mult decât toate vrăbiile din lume!”

Aceasta este o învăţătură la care trebuie să ne întoarcem întotdeauna, împotriva falsei familiarităţi cu Dumnezeu, care nu ia în considerare măreţia sa infinită şi nu poate să atragă milostivirea sa.