Ex 11,10-12.14; Ps 115; Mt 12,1-8

S-ar putea vedea un oarecare contrast între minuţioasele prescrieri ale Cărţii Exodului privitoare la mielul pascal şi cuvintele lui Isus din evanghelia de astăzi: „Milă vreau, şi nu jertfă”.

Vorbind astfel, Isus exprimă spiritul Vechiului Testament, bazat pe simboluri. De exemplu, sângele mielului nu este capabil să mântuiască, la fel toate prescrierile despre sacrificiu nu sunt lucruri esenţiale, dar precizează semnificaţia simbolului. Mielul B e precizat de două ori acest lucru B trebuie să fie mâncat „nu crud sau fiert în apă, ci trebuie să fie fript pe foc”. Aici putem să găsim ceva care pune în raport „sacrificiul” şi „mila”. Moartea lui Isus este dăruirea totală de sine, supremul sacrificiu, act de milă. Acum, Isus în pătimirea sa, este transformat de Duhul Sfânt care este adevăratul foc, focul carităţii şi al milostivirii. Carnea „prăjită la foc” sugerează acest adevărat sacrificiu.

Viaţa creştină nu este făcută din sacrificii rituale, ci este unire cu Cristos. Când participăm la Liturghie nu suntem prezenţi la o ceremonie, ci ne unim cu Isus, oferind viaţa noastră împreună cu a sa, pentru a fi consumaţi în focul iubirii.

„Milă vreau, şi nu jertfă”. Isus readuce această frază a Scripturii la capătul unei controverse cu fariseii, scandalizaţi din cauza discipolilor care în zi de sâmbătă culegeau spice pentru a-şi potoli foamea. Fariseii erau siguri că sunt drepţi şi că fac voinţa lui Dumnezeu fiind atât de legaţi de prescripţii, detalii, amănunte. Dar aceasta nu e înţelepciunea evanghelică. Dumnezeu s-a manifestat ca un eliberator şi vrea ca şi elanul nostru spre dânsul să fie semnul ascultării unor fii liberi, ascultători deoarece sunt liberi, capabili de a lua în consideraţie situaţiile, de a le judeca, de a ne decide pentru bine. Dumnezeu vrea să trăim în caritate şi fiecare precept este subordonat ei: „Sâmbăta este făcută pentru om, şi nu omul pentru sâmbătă”. Astfel, viaţa noastră va da mărturie despre el, despre Dumnezeu care creează oameni liberi.