en-USro-RO

| Login
29 martie 2020

Mih 2,1-5; Ps 9 B; Mt 12,14-21

Tema nedreptăţii este regăsită adeseori în profeţii Vechiului Testament, care se ridică împotriva samavolniciilor comise împotriva celor săraci, mai ales pentru că ei văd în acestea o ruptură a raportului cu Dumnezeu.

Mesajul lor este valid şi în lumea de astăzi, unde sunt mulţi opresori ca cei despre care vorbeşte profetul Mihea, care „fac planuri nelegiuite şi uneltesc răul, pentru ca, dis-de-dimineaţă, îndată ce au posibilitatea, să-l şi facă, pentru că în mâna lor este puterea. Ei râvnesc pământul cuiva şi îl iau cu de-a sila, râvnesc case şi le iau”.

Astăzi, însă, este în act şi o puternică mişcare contra nedreptăţii şi, în calitate de creştini, suntem chemaţi să participăm la ea cu toată bunăvoinţa. Dar un creştin are un singur model pentru modul său de a acţiona: Isus. Isus care uneşte forţa cu blândeţea, care evită cearta, nu strigă, nu face gesturi spectaculare, dar nu se dă înapoi şi, dacă se îndepărtează de adversarii săi, asta se întâmplă pentru că vrea să-l ajute pe cel care este în nevoie. „Mulţi au mers după el B citim în evanghelia de astăzi B şi el i-a vindecat pe toţi bolnavii, dar le-a poruncit cu asprime să nu-l facă cunoscut”.

Aceasta este lupta sa, pe care o poartă cu blândeţe şi iubire faţă de toţi, deşi ştie prea bine că îl va conduce la moarte.

Un creştin nu poate să comită nedreptate şi nici să o accepte pentru alţii, ci să o combată cu mijloace evanghelice. Nu refuză violenţa din laşitate, de teama suferinţei, ci pentru că ea este în contrast cu ferma blândeţe a Domnului Isus, şi pentru că ea însăşi este o nedreptate, mama violenţelor şi a marilor nedreptăţi.