Ex 14,21-31; din Ex 15; Mt 12,46-50

Impresionanta scenă a trecerii Mării Roşii ne este de un mare ajutor pentru a înţelege mai bine minunile pe care Dumnezeu le-a împlinit în răscumpărare, a cărei figură este tocmai eliberarea evreilor, împlinită cu braţ puternic, în ciuda eforturilor disperate ale duşmanilor. Şi noi am fost eliberaţi, eliberaţi de păcat, cu un gest ce exprimă puterea: învierea lui Isus, care vine după extrema umilire a morţii pe cruce. Trebuie, deci, să nutrim aceleaşi sentimente ale lui Israel: „A văzut Israel puterea cea mare pe care a folosit-o Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul”. Teama de Dumnezeu este supremul respect, ascultare şi iubire.

Dar aş vrea să subliniez un alt aspect: aceleaşi realităţi pot servi vieţii şi morţii şi totul, dacă suntem uniţi cu Dumnezeu, poate să coopereze la realizarea binelui. Aici, marea pentru israeliţi este drumul sigur, o protecţie minunată, „un zid la dreapta şi la stânga”; pentru egipteni, în schimb, este doar apa pierzării. Vom vedea repetându-se acelaşi lucru în timpul călătoriei prin pustiu: şerpii vor fi pentru evrei instrument al morţii, dar şarpele de bronz ridicat pe un stâlp devine instrument al vieţii.

Astfel, luăm cunoştinţă despre puterea credinţei: lucrurile pot servi binelui şi răului, dar esenţială este adeziunea la Dumnezeu. Petru va merge pe apă atât timp cât va avea încredere în Domnul.

În realitate, Isus e cel care a transformat apa amară a pătimirii sale în apă vie pentru mântuirea noastră. Moartea şi viaţa s-au întrepătruns: dar moartea Fiului va fi aceea care ne va da nouă viaţa fiilor lui Dumnezeu.

Să rămânem tari în credinţă. Aceasta învinge lumea: credinţa noastră.