en-USro-RO

Inregistrare | Login
25 mai 2012

Calendarul zilei

Joi, 24 mai 2012

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria, Ajutorul CreştinilorDonaţian şi Rogaţian, m. 
Liturghierul Roman
Joi din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 22,30;23,6-11: Trebuie să dai mărturie pentru mine şi la Roma
Ps 15: Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine (sau Aleluia!)
In 17,20-26: Ei să fie în chip desăvârşit una 
Liturgia orelor
Joi din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Joi din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Ex 19,1-2.9-11.16-20; din Dan 3; Mt 13,10-17

Scrisoarea către Evrei
spune: „Dumnezeu, care a vorbit în trecut de multe ori şi în multe feluri părinţilor noştriY, în cele din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul său”. În lecturile de astăzi avem în vedere tocmai diferitele forme ale limbajului său.

Pe Sinai, vorbeşte prin intermediul forţelor naturii: „Tot muntele era învăluit de fum, căci Domnul coborâse în mijlocul focului. Fumul se înălţa, ca fumul unui cuptor înalt, şi tot muntele se cutremura îngrozitor. Sunetul de trompetă era din ce în ce mai puternic; Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea în tunet”. În evanghelie, în schimb, Isus vorbeşte cu simplitate, în mod uman, uneori foarte explicit, alteori prin parabole, după categoriile de ascultători pe care îi avea în faţă.

Într-o formă anume, glasul lui Dumnezeu se face auzit şi, de aceea, este fundamental să fim atenţi şi să avem o inimă ascultătoare. Isus exprimă clar condamnarea pentru cei care refuză cuvântul său: „Lor nu le este dat să cunoască misterele împărăţiei cerurilor”, deoarece „inima lor este împietrită, şi-au astupat urechile ca să nu audă, şi-au închis ochii ca să nu vadă”. E atât de uşor să ne astupăm urechile faţă de Domnul, atunci când alte voci ne încântă şi alte şoapte ne atrag mai mult. Şi nu ne dăm seama că sunt doar „zgomote”, suflare de vânt, fără conţinut.

Să-i cerem harul de a şti întotdeauna să ascultăm şi să urmăm glasul său, pentru a avea fericirea pe care el ne-a promis-o: „Fericiţi sunteţi voi, căci ochii voştri văd şi urechile voastre aud! Căci vă spun adevărul: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit”.

Nu vom înţelege niciodată suficient cât este de mare darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut prin cuvântul său scris şi prin cuvântul său viu, Isus, Cuvântul Tatălui.