en-USro-RO

| Login
22 februarie 2020

Ier 2,1-3.7-8.12-13; Ps 35; Mt 13,10-17

„Pentru ce le vorbeşti în parabole?”, l-au întrebat discipolii pe Isus. „De aceea le vorbesc în parabole, pentru că, deşi văd, nu văd, pentru că, deşi aud, nu aud şi nu înţeleg”. Ce înseamnă a vedea fără să vezi, a auzi fără să auzi? E vorba despre atitudinea fariseilor care, deşi ascultau mereu cuvintele lui Isus şi vedeau minunile sale, ei cereau un semn: „Învăţătorule, am vrea ca tu să ne dai un semn!” Nu vor să vadă şi nu văd. Noi, prin harul lui Dumnezeu, vedem, dar riscăm să vedem în mod superficial, să ascultăm fără să încercăm să înţelegem, în timp ce ar trebui să privim lucrurile în profunzime. Toate lucrurile, chiar şi darurile lui Dumnezeu. A vedea bine, în profunzime, înseamnă a vedea în toate iubirea lui Dumnezeu; să ascultăm bine şi să corespundem acestei iubiri.

Ieremia aude glasul Domnului: „Mergi şi strigă la urechile IerusalimuluiY„. Ierusalimul a ajuns tare de urechi, dar Dumnezeu îi forţează surzenia, pentru că vrea să fie din nou al său ca la începutul călătoriei de eliberare: „Mi-am adus aminte de gingăşia din anii tinereţii tale, de iubirea din vremea logodnei tale, când m-ai urmat în pustiu, într-un pământ necultivat”. E timpul primei iubiri, care luminează sensul vieţii, chiar dacă în jur nu e decât pustiu. Există mereu riscul de a uita această iubire, chiar dacă Dumnezeu este mereu cu noi, cu fidelitatea sa neştirbită: „Eu v-am dus într-o ţară ca o grădinăY dar numai cât aţi intrat într-însa, voi aţi pângărit-o”. E ceea ce se întâmplă în cazul oricărui păcat, când pierdem sensul chemării lui Dumnezeu.

Dumnezeu ne dă darurile sale (şi toate lucrurile sunt darul său) ca mărturie a iubirii sale, pentru a avea ca răspuns iubirea noastră. Dacă ne căutăm pe noi înşine, şi nu pe el, dacă umblăm după satisfacerea egoismului, suntem ca nişte orbi, pentru că nu vedem intenţiile divine. Şi, astfel, pierdem dreapta orientare: în loc să mergem spre Domnul, „izvorul apei vii”, căutăm să bem din „rezervoare sparte”, care nu pot să ne potolească setea.

Să-i cerem Domnului să ne întărească credinţa, ca să putem vedea şi recunoaşte intenţiile iubirii sale şi să corespundem la ele.