en-USro-RO

| Login
29 februarie 2020

Ier 3,14-17; din Ier 31; Mt 13,18-23

Textele de la Liturgia cuvântului de astăzi sunt o invitaţie de a întări încrederea noastră în Domnul.

Ieremia, prin cuvintele pe care Dumnezeu le pune pe buzele sale, numeşte poporul său „fiii mei rătăciţi”; Isus, în evanghelie, ne pune în lumină aceeaşi situaţie: oamenii au fost seduşi de cel rău, sunt dezorientaţi în faţa „cuvântului împărăţiei”. Aceasta este condiţia umanităţii.

Dar Dumnezeu promite călăuze înţelepte şi rodnicie: „Vă voi da păstori după inima mea, care vă vor conduce cu înţelepciune şi iscusinţă. După ce v-aţi înmulţit şi aţi ajuns la bunăstare în ţarăY„, şi, de asemenea, Isus îşi termină parabola cu o promisiune de fecunditate: „Cea (sămânţa) semănată în pământ bun dă rod şi produce care o sută, care şaizeci, care treizeci”. El nu oboseşte în a semăna, a chema şi a promite. Dacă vorbeşte despre terenuri aride, pietroase, aceasta se datorează faptului că şi ele pot deveni terenuri bune, capabile de o rodnicie minunată.

Nu există persoane care să nu poată să se deschidă în faţa puterii cuvântului lui Dumnezeu; nu există circumstanţe, oricât de teribile, în care cuvântul nu ar putea fi auzit, sau nu ar putea lucra „pentru a distruge şi a construi”: „În acele zile nu se va mai vorbi despre arca alianţeiY nimeni nu se va mai gândi la ea, nimeni nu se va mai ocupa de ea. În acel timp vor numi Ierusalimul „Tronul Domnului”. Arca era gloria poporului şi distrugerea ei era considerată o nenorocire ireparabilă; şi totuşi, Domnul va face ceva încă şi mai glorios: tot Ierusalimul va fi tronul lui Dumnezeu, aşa cum era arca.

Să primim darul acestui mesaj şi să-l lăsăm să răsune în viaţa noastră cotidiană, recunoscând cu umilinţă condiţia noastră de fii care uşor rătăcesc drumul şi să ne deschidem cu încredere deplină faţă de puterea milostivă a lui Dumnezeu.