en-USro-RO

| Login
13 august 2020

Ex 40,14-19.32-36; Ps 83; Mt 13,47-53

E un mare motiv de mângâiere să ştii că Dumnezeu îşi are locuinţa în mijlocul poporului său şi că ea este plină de prezenţa sa. Există o prezenţă a lui Dumnezeu generală, în toate lucrurile, dar există, de asemenea, o prezenţă personală, care permite dialogul cu el; şi Dumnezeu a voit o astfel de prezenţă în mijlocul poporului său. Locuinţa este locul de întâlnire şi de siguranţă, anticipare şi preludiu a unui alt cort, acela al cuvântului lui Dumnezeu.

Adevărata locuinţă a lui Dumnezeu este Isus. Locuinţă a fost şi Fecioara Maria în întrupare, când norul Duhului a acoperit-o şi a umplut-o de bucuria Domnului; acum Isus este adevărata locuinţă. În cuvântul de adio din Evanghelia după Ioan, revin aceste gânduri ca o consolare, invitaţie, promisiune: „Vom veni la el şi locuinţă la el vom face” (14,23); „Rămâneţi în mine şi eu în voi” (15,4) şi iarăşi: „Rămâneţi în dragostea mea” (15,9).

Aceasta este aşteptarea, dorinţa profundă pe care o regăsim în inima noastră: să rămânem cu el şi să fim locuinţa sa, într-o intimitate misterioasă, dar foarte reală cu el, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Este o realitate care se actualizează, înainte de toate, în Euharistie, în sfânta Împărtăşanie, în care Cristos vine la noi cu prezenţa sa fizică şi ne uneşte, în el, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.