en-USro-RO

| Login
28 februarie 2020

Ier 28,1-17; Ps 118; Mt 14,13-21 (sau Mt 14,22-36)

În timpurile noastre, profetismul în Biserică cunoaşte o nouă dezvoltare. Carisma profeţiei nu a lipsit niciodată în Biserică, mulţi sfinţi au avut-o; acum, însă, unii creştini o fac pe profeţii: scriu articole, fac discursuri care pretind să reveleze gândul lui Dumnezeu pe drumul Bisericii.

Sfântul Paul recunoaşte existenţa carismei profeţiei în Biserică şi arată o regulă pentru folosirea ei în mod corect. În Scrisoarea către Romani (12,6) scrie: „Avem carisme diferite, după harul dat fiecăruia dintre noi. Cine are darul profeţiei să-l exercite după măsura în care i-a fost încredinţat”. Aşa este convenabil să traducem textul. Traducerea obişnuită este „măsura credinţei”, însă nu este interpretarea justă a cuvântului sfântului Paul, care vrea să vorbească despre creditul dat de Dumnezeu unui credincios pentru ca el să transmită mesajele divine. Lectura de astăzi ne ajută să înţelegem această regulă dată de apostol, ca să putem găsi opoziţia dintre doi profeţi, unul care merge dincolo de creditul ce i-a fost oferit şi celălalt care îl respectă. Anania este un profet din Gabaon care pretinde că transmite Ierusalimului o revelaţie divină foarte plăcută. Nabucodonosor a pus stăpânire pe cetate şi a deportat cea mai mare parte a populaţiei; cei care au rămas trăiesc foarte greu. Natural că toţi îşi doreau ca lucrurile să se schimbe şi profetul Anania prezice că o schimbare favorabilă este aproape: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul universului, Dumnezeul lui Israel: Voi rupe jugul regelui din Babilon. Peste doi ani voi aduce înapoi în acest loc toate lucrurile de preţ pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, le-a luat şi le-a dus în Babilon. Îl voi aduce înapoi în acest loc, spune Domnul, şi pe Iehonia, regele lui Iuda, împreună cu toţi prizonierii luaţi din Iuda şi duşi în Babilon”. E o profeţie minunată, care însă nu corespunde unei inspiraţii autentice. Şi Ieremia îi răspunde profetului Anania că profeţia sa nu avea nici o valoare; el vorbea din oportunism, pentru a corespunde dorinţelor poporului, nu dorinţelor lui Dumnezeu. Însă Anania a insistat şi a făcut un gest simbolic. Ieremia purta un jug la gât; Anania l-a luat şi l-a sfărâmat spunând: „Aşa vorbeşte Domnul: Aşa voi lua peste doi ani de zile jugul lui NabucodonosorY şi-l voi sfărâma”. Textul biblic se încheie astfel: „Atunci profetul Ieremia a plecat de acoloY acum, cuvântul Domnului a fost adresat lui Ieremia: *Mergi şi spune-i lui Anania: Aşa vorbeşte Domnul: tu ai sfărâmat un jug de lemn, dar eu îl voi înlocui cu un jug de fier+„. Şi Ieremia trebuie să-i spună lui Anania din partea Domnului: „Ascultă, Anania, Domnul nu te-a trimis şi tu linişteşti poporul acesta printr-o minciună. De aceea, aşa vorbeşte Domnul: Te voi alunga de pe faţa pământului; chiar în anul acesta vei muri, căci ceea ce ai predicat tu este răzvrătire împotriva Domnului”. Şi aşa s-a întâmplat.

Anania nu a respectat regula esenţială a carismei profeţiei: să vorbească după măsura creditului primit, adică să transmită mesajele divine autentice, nu să se prezinte cu propriile idei ca fiind inspiraţii divine. Această regulă a sfântului Paul este întotdeauna actuală; fiecare dintre noi trebuie să fie atent să nu depăşească limitele harului pe care l-a primit, altfel, în loc să edifice Biserica, o va ruina, întrucât depinde de el; trebuie să fim atenţi să nu prezentăm propriile idei drept inspiraţii divine; trebuie să fim atenţi să primim ceea ce vine de la Dumnezeu cu discernământ şi cu generozitate.