en-USro-RO

| Login
8 decembrie 2019

Calendarul zilei

Duminică, 8 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Narcisa, fc.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 11,1-10: El îi va judeca pe cei sãraci cu dreptate.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea și multã pace.
Rom 15,4-9: Cristos i-a mântuit pe toți oamenii.
Mt 3,1-12: Convertiți-vã, pentru cã s-a apropiat împãrãția cerurilor!

Num 13,2-3.26B14,1.26-30.34-35; Ps 105; Mt 15,21-28

În evanghelia de astăzi, o femeie păgână ne dă un minunat exemplu de credinţă. Nu are dreptul la nimic şi o recunoaşte; Isus nu-i promite nimic, dar insistenţa ei plină de credinţă obţine vindecare pentru fiica ei şi, în acelaşi timp, elogiul Domnului.

În prima lectură, poporul, în schimb, dovedeşte lipsă de credinţă. Dumnezeu le-a promis o ţară; puţin după ieşirea din Egipt, îl invită să o ia în posesie: „Domnul i-a spus lui Moise: Trimite oameni în recunoaştere în ţara Canaanului pe care o dau fiilor lui Israel!” Relatările celor ce au fost în recunoaştere prezintă aspecte contrastante: ţara este, într-adevăr, magnifică, este „o ţară unde curge lapte şi miere”; dar „poporul care o locuieşte este puternic şi cetăţile sunt fortificate şi imense”. Cum să reacţionezi la această stare de lucruri? Sunt două posibilităţi: să ai credinţă în promisiunile lui Dumnezeu şi să mergi înainte, sau să te blochezi în dificultăţile care au fost semnalate şi să-ţi pierzi curajul. Când însă te laşi orbit de dificultăţi, acestea cresc în gravitate, şi tocmai aceasta s-a întâmplat cu poporul evreu, care „a început să strige şi apoi s-a văitat toată noaptea”. Este vorba despre un plâns-dezolare provocat de propria laşitate.

Dumnezeu nu poate să suporte această lipsă de credinţă în promisiunile sale, care îi rănesc inima, şi ia o hotărâre care corespunde aceleia a israeliţilor: Nu vreţi să intraţi în ţară? Atunci nu veţi intra! „Voi face ceea ce am auzit din gura voastră: cadavrele voastre vor rămâne în acest pustiuY patruzeci de zile a durat misiunea de recunoaştere a ţării, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastreY„.

În timpurile noastre, din păcate, această atitudine de neîncredere în Domnul este foarte răspândită. Tinerii, în special, nu mai au curajul să-şi asume angajamente de durată deoarece nu se mai încred în Domnul. Ei acceptă să se dăruiască pentru un anumit timp unei opere generoase, şi acesta este deja un lucru bun, însă nu au curajul să se angajeze definitiv punându-şi încrederea în harul lui Dumnezeu. E clar, fără harul divin nimeni nu este capabil să menţină un angajament pentru toată viaţa: atâtea lucruri se schimbă, noi înşine ne schimbămY însă cu ajutorul harului lui Dumnezeu, putem duce la bun sfârşit orice angajament luat în numele lui.

Mulţi tineri nu se căsătoresc, dar trăiesc împreună, deoarece nu au curajul să se angajeze într-o căsătorie indisolubilă: nu ţin cont de harul lui Dumnezeu. El le propune un dar foarte frumos: o viaţă de iubire fidelă, constantă, care poate să crească mereu şi ei spun: „Este imposibil, dificultăţile sunt prea mari”. Şi când se căsătoresc, divorţul devine o soluţie de acelaşi gen: adică este o abandonare a angajamentelor luate deoarece se consideră că dificultăţile sunt prea mari. În Invitatoriul de la Liturgia orelor, Biserica ne invită să ne rugăm psalmul care aminteşte acest episod din viaţa poporului ales: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre, ca în ziua ispitirii din pustiu, în care părinţii voştri m-au contestat, şi atunci am jurat în mânia mea: nu vor intra în locul odihnei mele”. E vorba despre o punere în gardă împotriva acestei atitudini şi o încurajare de a urma exemplul de mare credinţă al femeii canaaneene, care obţine, prin credinţa ei, ceea ce nu i s-a promis niciodată numai prin credinţa sa.