en-USro-RO

| Login
26 februarie 2020

Dt 4,32-40; Ps 76; Mt 16,24-28

Vechiul Testament a revelat poporului ales iubirea personală a lui Dumnezeu şi a indicat mijlocul pentru a rămâne în această iubire. Vedem aceasta în prima lectură de astăzi. Moise insistă asupra faptului că Dumnezeu a stabilit un raport personal, viu şi profund cu Israel. Dumnezeu şi-a ales un popor din mijlocul altor popoare prin încercări, semne, minuni şi lupte. Israeliţii trebuie să-şi amintească plăgile din Egipt, cu care Dumnezeu l-a constrâns pe faraon să elibereze poporul ales; trebuie să-şi amintească de victoria divină asupra carelor egiptene care îl urmăreau pe Israel şi au fost cufundate în apa mării. Pe de altă parte, Dumnezeu a vorbit personal poporului său. Moise aminteşte întâlnirea de pe Sinai: „Din înaltul cerului te-a făcut să-i auzi glasul ca să te instruiască; pe pământ a făcut să vezi focul său cel mare şi tu ai auzit cuvintele pe care ţi le-a spus din mijlocul focului”. Şi toate acestea Dumnezeu le-a făcut din iubire, „pentru că B spune Moise B Domnul i-a iubit pe părinţii tăi”. Şi într-un alt loc din Cartea Deuteronomului, precizează: „Domnul s-a ataşat de voi şi v-a ales, nu pentru că sunteţi mai numeroşi decât alte popoare B căci sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele B, ci pentru că Domnul vă iubeşteY cu braţ puternic v-a scos din Egipt, eliberându-vă din condiţia de sclavi” (Dt 7,7-8).

Pentru a putea rămâne în acest raport personal cu Dumnezeu, în această relaţie de iubire, ce trebuie să facă Israel? Trebuie să renunţe la propriile capricii, să asculte glasul lui Dumnezeu şi să se conformeze învăţăturilor divine care îi indică drumul drept al credinţei. Nu se poate rămâne în iubire fără renunţarea la egoism. Nu se poate menţine o relaţie optimă cu persoana iubită dacă nu există corespundere la dorinţele sale. De aceea, Moise insistă cu tărie asupra nevoii de a observa instrucţiunile date de Dumnezeu. Cu atât mai mult cu cât acestea sunt expresia iubirii sale. Cine ascultă de ele va găsi adevărata fericire: „De aceea, păzeşte în toate zilele Legea şi poruncile Domnului, pe care ţi le dau eu astăzi, ca să-ţi meargă bine ţie şi fiilor tăi”.

O dată cu venirea lui Isus, aspectul personal al relaţiei cu Dumnezeu a devenit încă şi mai evident, mai viu, mai intim. În locul tunetului din Sinai, prin care Dumnezeu îşi făcea auzită vocea, acum avem un contact personal cu Fiul lui Dumnezeu făcut om ca şi noi, fratele nostru. Iubirea sa pentru noi s-a manifestat într-un mod şi mai generos, nu numai prin semne şi minuni, ci şi în propria persoană, îndeosebi prin suferinţa, pătimirea şi moartea sa.

Ca să rămânem în această iubire, ce trebuie să facem? Isus ne-o spune în cuvinte foarte clare: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sineY„. Trebuie să renunţăm în mod radical la egoismul nostru, să nu mai facem din eul nostru centrul a toate, ci să acceptăm să ne pierdem chiar viaţa pentru Cristos. Dacă voim s-o salvăm, o vom pierde. Dacă o pierdem pentru el, o vom afla.

Cu acest paradox, Isus ne dă o revelaţie decisivă pentru orientarea noastră corectă în viaţă. În viaţa noastră simţim două aspiraţii puternice: dorinţa de fericire şi dorinţa de iubire. De fapt, Dumnezeu ne-a creat tocmai pentru fericire şi pentru iubire. Există însă o certă incompatibilitate între aceste două scopuri, cel puţin în lumea temporală. Cine caută direct propria fericire trăieşte în egoism şi se îndepărtează de iubire. Cine vrea să trăiască în iubire trebuie să renunţe să caute direct propria fericire. Multe persoane rămân într-o situaţie ambiguă: pretind că vor să iubească, dar în realitate caută, înainte de toate, propria fericire. Câte drame sunt provocate din cauza aceasta!

Isus nu vrea ca noi să ne amăgim. Ne spune cu claritate că, dacă vrem să găsim fericirea, trebuie să renunţăm să o căutăm şi să urmărim doar un singur lucru: progresul în iubire, urmând calea pe care el însuşi ne-a trasat-o. Cine va voi să-şi salveze în mod egoist viaţa o va pierde, dar cine îşi va pierde viaţa pentru cauza sa o va găsi. „Pentru mine, B declară sfântul Paul B a trăi înseamnă Cristos şi a muri este un câştig” (Fil 1,21). Să ne întrebăm dacă mergem în mod efectiv în această direcţie.