en-USro-RO

| Login
21 mai 2018

Calendarul zilei

Luni, 21 mai 2018

Sfintii zilei
Ss. Cristofor Magallanes, pr. și îns., m. *;
Elena, mama împ. Constantin; Eugen de Mazenod, ep.
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 7-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (roșu), III
Lectionar
Iac 3,13-18: Dacã aveți gelozie amarã și rivalitate în inima voastrã, nu vã lãudați!
Ps 18: Orânduirile Domnului sunt drepte, îmbucurã inima.
Mc 9,14-29: Cred. Vino în ajutorul necredinței mele!
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 7-a de peste an

Dt 34,1-12; Ps 65; Mt 18,15-20

În prima lectură de astăzi găsim relatarea despre moartea lui Moise. Moise moare înainte de intrarea în Ţara Făgăduită. Domnul îi spune: „Iată ţara pe care eu am jurat lui Abraham, lui Isaac şi lui Iacob că le-o voi da urmaşilor lor. Te-am lăsat s-o vezi, dar nu vei intra în ea”. Moise nu a putut să ducă la capăt marea lucrare divină începută cu exodul din Egipt; în ciuda tuturor darurilor, a tuturor harurilor primite, el nu şi-a împlinit lucrarea: a făcut însă ceea ce era mai important, lăsând lui Iosue să o ducă la desăvârşire. Este un fapt pe care îl observăm cu regularitate în Vechiul Testament şi care arată că din planul lui Dumnezeu nimic nu este îndeplinit într-un mod desăvârşit. Găsim, în Vechiul Testament, multe prefigurări ale lui Cristos, însă nici una nu este perfectă. Moise pentru început, Iosue pentru sfârşit prefigurează fiecare un aspect al operei lui Cristos. Misterul lui Cristos este atât de bogat încât nu putea fi prefigurat într-o singură viaţă umană.

Vedem, la începutul Cărţii Genezei, că deja Abel prefigura misterul lui Cristos; Abel moare, dar într-un oarecare sens se manifestă viu după moarte: vocea sângelui se face auzită, după cum notează relatarea biblică. Însă, în realitate, Abel rămâne mort, nu învie. Prefigurează în mod imperfect învierea lui Cristos. La fel este şi cu sacrificiul lui Abraham: Isaac rămâne viu după sacrificiu, însă el nu a murit; prefigurează în mod parţial învierea lui Cristos, care iese viu din propriul sacrificiu, dar învingând moartea, trecând prin moarte. În istoria lui Iosif vedem că fraţii săi îl urau până într-acolo încât voiau să-l ucidă, şi aceasta este o prefigurare a pătimirii lui Isus, însă nu l-au ucis: şi aici prefigurarea este imperfectă. Iosif va rămâne viu în Egipt, fără să fi suferit moartea.

Aşa se întâmplă în cazul tuturor prefigurărilor: vedem în ele un aspect al misterului lui Cristos, dar nu întreg misterul. Domnia lui David prefigurează domnia lui Cristos; dar David nu a fost în măsură să-i construiască o casă lui Dumnezeu. Solomon construieşte templul, însă este vorba numai de un edificiu material, nu de adevărata „casă” a lui Dumnezeu. Adevăratul templu este Cristos înviat, cum o spune Evanghelia după Ioan.

Numai Cristos este plinătatea. Cristos împlineşte toate prefigurările; realizează în misterul pascal o sinteză extraordinară, minunată, a tuturor aspectelor planului lui Dumnezeu. Putem încerca o mare admiraţie pentru acest mister al lui Cristos, care iluminează tot Vechiul Testament. Cristos a îndeplinit toate figurile; Cristos este plinătatea harului. Să aprofundăm credinţa noastră în el, când reflectăm asupra figurilor antice şi vedem cum el le-a împlinit şi le-a depăşit.