en-USro-RO

| Login
14 decembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 14 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
alb, P
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înțelepciunea tainicã a lui Dumnezeu
Ps 36: Gura celui drept exprimã înțelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunțã la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

Ez 12,1-12; Ps 77; Mt 18,21B19,1

În textul Cărţii lui Ezechiel vedem încă o dată o acţiune simbolică a profetului: intrarea în condiţia exilatului, un fel de parabolă în acţiune. Medităm astăzi mai degrabă evanghelia, care ne prezintă o parabolă relatată de Isus şi care arată preocuparea pentru o temă care ne stă la inimă. Este vorba despre doi servitori, amândoi datori; unul are o datorie de zece mii de talanţi B sumă imposibil de restituit B, iar celălalt are o datorie aproape ridicolă: numai o sută de dinari. Însă creditorul nu este acelaşi; primul servitor este dator faţă de un rege, care se arată mărinimos. Rugat de servitorul insolvabil: „Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul”, i se face milă şi îi iartă toată datoria. Abia „ieşit”, spune Isus, servitorul tratat cu atâta mărinimie întâlneşte un alt servitor care îi este dator cu o sută de dinari. Noi ne gândim: „Acum, când el a primit iertarea de datorie, va fi şi el generos şi îl va ierta, la rândul său, pe debitorul său”. În schimb, acesta, aruncându-se asupra lui, „îl strângea de gât şi îi spunea acestuia: Plăteşte-mi datoria! Atunci tovarăşul său i s-a aruncat la picioare şi l-a rugatY„. Şi Isus, în parabolă, a pus cuvinte de rugă identice: „Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul!” Dar acesta n-a voit să-l audă: „l-a aruncat în temniţă, până ce va plăti toată datoria”.

Ceilalţi servitori, miraţi şi îndureraţi, aduc la cunoştinţă stăpânului toate cele întâmplate. Şi stăpânul ia decizia următoare: îl pedepseşte cu mare severitate pe servitorul cel rău care avea inima de piatră. Isus adaugă: „Aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său”.

Această parabolă are, înainte de toate, scopul de a ne deschide ochii, deoarece lucrul cel mai surprinzător este că primul servitor nu a ţinut cont de paralelismul situaţiei. Şi totuşi, este un fapt foarte frecvent. Suntem orbi, folosim două măsuri. Când este vorba despre noi înşine, indulgenţa ne pare naturală, normală; când este vorba despre alţii care ne-au ofensat, contrariat, nu mai vedem lucrurile în acelaşi mod, devenim duri, exigenţi, cerem să se facă dreptate absolută, nu putem concepe graţiere, nu ne putem gândi la iertare. Nu ţinem cont că suntem debitori insolvabili într-o manieră dramatică în raport cu Dumnezeu şi că ar trebui să manifestăm puţină indulgenţă faţă de semenii noştri, ale căror ofense înseamnă foarte puţin în comparaţie cu datoria noastră faţă de Dumnezeu.

Isus a insistat foarte mult asupra relaţiei între iertarea pe care o cerem lui Dumnezeu şi iertarea pe care nu vrem s-o dăm altora. Ba, mai mult, a pus în Tatăl nostru o cerere care ne constrânge să iertăm altora: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Asta înseamnă că cel care nu vrea iertarea datoriilor altuia, cine nu vrea să ierte ofensele primite nu poate spune Tatăl nostru, nu poate să obţină iertarea lui Dumnezeu şi nici alte haruri pe care în Tatăl nostru le cerem. Cine nu arată milă nu poate să primească milă, deoarece are inima blocată; şi situaţia sa devine tragică.

Să-i cerem Domnului să ne deschidă ochii şi să ne facă generoşi în a ierta şi în a împărţi milă cu bucurie.