Ios 24,1-13; Ps 135; Mt 19,3-12

„Iosue a adunat toate triburile lui Israel la Sihem. Apoi i-a chemat pe bătrânii lui Israel împreună cu căpeteniile, judecătorii şi scribii poporului”. Este vorba despre o adunare solemnă, în timpul căreia sunt amintite marile intervenţii pe care Dumnezeu le-a avut în favoarea poporului său, de la chemarea lui Abraham până la intrarea în stăpânire a Ţării promise. Totul este un semn foarte clar al acţiunii lui Dumnezeu, al fidelităţii sale, al iubirii sale: „Acestea s-au petrecut fără să fi fost nevoie nici de sabia, nici de arcul vostru. Eu v-am dat vouă un pământ pe care nu voi l-aţi lucrat, cetăţi pe care le locuiţi, dar pe care nu voi le-aţi construit, vii şi livezi de măslini din care mâncaţi, dar pe care nu voi le-aţi sădit”.

Când îi celebrăm pe sfinţi, celebrăm, ca şi Iosue, operele minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit în viaţa lor.

Răspunsul lui Iosue şi al întregului popor a fost o proclamaţie de recunoştinţă, de încredere, de fidelitate.

Aşa au fost răspunsurile sfinţilor, bărbaţi şi femei ca şi noi, care au răspuns iubirii lui Dumnezeu cu toată fiinţa lor. Aşa a fost, înainte de toate, răspunsul Mariei, şi ne putem gândi că şi în cer ea repetă cântecul de recunoştinţă şi că toţi sfinţii se unesc cu ea, spunând: „Sufletul meu preamăreşte pe Domnul!”

Să le cerem lor să ne obţină de la Domnul recunoştinţa, fidelitatea şi încrederea care să aducă şi în viaţa noastră roade de sfinţenie.