en-USro-RO

| Login
10 decembrie 2019

Calendarul zilei

Marți, 10 decembrie 2019

Sfintii zilei
Fer. Anton Durcovici, ep. m. **; Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
Liturghierul Roman
Fer. Anton Durcovici, ep. m. ** 
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Înț 3,1-9: I-a primit ca pe o jertfã de ardere de tot.
Ps 33(32): Fericit este poporul al cãrui Dumnezeu este Domnul!
Rom 8,31b-39: Nimic nu va putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu, care este în Cristos.
In 15,18-21: Nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume.
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent

Ez 18,1-10.13.30-32; Ps 50; Mt 19,13-15

Nu sunt simple problemele responsabilităţii şi ale solidarităţii. Filozoful Leibnitz spunea că fiecare dintre noi a fost o „monadă”, adică un fel de atom spiritual izolat. În Biblie, în schimb, se manifestă foarte puternic sensul solidarităţii în familie, în trib, în popor. Când Dumnezeu, în mod solemn, se autodefineşte înaintea lui Moise, declară că el păstrează favorurile sale pentru o mie de generaţii pentru cei care observă poruncile sale, dar că pedepseşte vina părinţilor în fii şi în fiii fiilor, până la a treia şi a patra generaţie (cf. Ex 20,5-6; 34,7). Această declaraţie divină confirmă principiul incidenţei acţiunilor noastre asupra vieţii aproapelui, subliniază însă că Dumnezeu face să prevaleze cu mult mai mult incidenţa binelui decât cea a răului. Totuşi, ceea ce impresionează foarte mult este tocmai acest lucru din urmă, pe care evreii îl exprimau cu proverbul citat din Cartea lui Ezechiel: „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”. Concluzia care se trăgea era că nu servea la nimic convertirea şi faptul de a trăi ca un drept, deoarece trebuiau să suporte pedepsele pentru vina altora.

În oracolul pe care îl citim astăzi, profetul luptă împotriva acestei mentalităţi, afirmând cu tărie principiul responsabilităţii individuale. Dumnezeu spune: „Vă voi judeca pe toţi, pe fiecare după purtarea lui, casa lui Israel!” Şi profetul spune că, dacă unul este drept şi observă toate poruncile, el va trăi; „Însă dacă acest om are un fiu violent, care varsă sânge sau se face vinovat de alte păcate, acest fiu nu va trăi, va muri, şi numai el va fi vinovat de propria-i moarte”, în ciuda tuturor meritelor tatălui său. Şi invers, dacă un tată a fost rău, el va suporta pedeapsa, dar fiul, dacă este bun, nu va fi nicicum pedepsit.

Ezechiel trage următoarea concluzie: „Îndepărtaţi-vă de păcate şi nelegiuirea nu va mai fi cauza căderii voastre”. Merită efortul convertirii, pentru că Dumnezeu este drept, el nu-l pedepseşte pe acela care nu a comis răul.

Această învăţătură este, desigur, plină de sens, prezintă însă pericolul de a favoriza izolarea individualistă a celor drepţi: „Fiecare pentru sine. Eu caut să fiu drept şi nu mă preocupă situaţia altora. Dacă sunt păcătoşi, cu atât mai rău pentru ei; eu sunt un drept”. Isus a luptat împotriva acestui pericol, a luptat împotriva acestei mentalităţi fariseice a celor drepţi care nu vor nici un raport cu cei păcătoşi. El a schimbat perspectiva, invitându-i pe toţi să se recunoască păcătoşi şi să primească harul divin al iertării şi, pe de altă parte, să fie solidari cu păcătoşii, nu în complicitatea păcatului, ci în generozitatea purtării împreună cu ei a poverii păcatelor. Isus însuşi a purtat povara tuturor păcatelor, s-a făcut Servitorul lui Dumnezeu tocmai pentru acest motiv. Pentru a ridica păcatele lumii, le-a luat asupra sa. Şi ne cere ca şi noi să-l imităm, în practicarea acestei solidarităţi generoase. Să primim, deci, invitaţia lui Ezechiel la convertire: „Convertiţi-vă!”, o invitaţie foarte utilă şi întotdeauna salutară; să-l primim pe Duhul lui Cristos, care ne îndeamnă la solidaritate cu toţi oamenii.