en-USro-RO

| Login
7 decembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 7 decembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Ambrozie, ep. înv. **; Maria Giusseppa Rosselo, cãlug.
Liturghierul Roman
Sf. Ambrozie, ep. înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
alb, P
Lectionar
Ef 3,8-12: Mie mi-a fost dat harul sã le vestesc pãgânilor inefabila bogãție a lui Cristos 
Ps 88: Îndurãrile tale, Doamne, în veci le voi cânta
In 10,11-16: Pãstorul cel bun își dã viața pentru oi.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna 1 din Advent

Rut 1,1.3-8.14-16.22; Ps 145; Mt 22,34-40

Câtă lumină oferă răspunsul lui Isus dat învăţătorului legii ce l-a întrebat care este cea mai mare poruncă! Cât de entuziasmant este acest răspuns! Cea mai mare poruncă este aceea a iubirii: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău; să-l iubeşti pe aproapele tău”. În privinţa aceasta, putem nota câteva lucruri surprinzătoare.

Primul este că Isus nu a ales o poruncă din Decalog, una dintre cele zece porunci. Şi totuşi, aceasta ni s-ar fi părut ceva normal: conform Bibliei, cele zece porunci au fost revelate de Dumnezeu însuşi, ba chiar înscrise de el pe două bucăţi de piatră; nu au fost oare acestea cele mai importante? Şi totuşi, Isus nu a citat nici una dintre ele, ci a ales textul din Cartea Deuteronomului şi un altul din Cartea Leviticului. De ce?

Putem înţelege dacă reflectăm asupra naturii celor zece porunci. Ele sunt, îndeosebi, o serie de interdicţii: să nu furi, să nu ucizi, să nu dai mărturie falsă, să nu faci fapte necurateY ; sau unele precepte, dar rezumative: observă sabatul; cinsteşte pe părinţiY ele exprimă condiţiile necesare pentru a nu ieşi din relaţia cu Dumnezeu.

În schimb, Isus a ales precepte pozitive, dinamice, care ne împing înainte: „Să iubeşti din toată inima ta”. Cine va fi reuşit să meargă suficient în această direcţie, cine va fi reuşit să împlinească în totalitate acest precept? „Să iubeşti din toată inima, din toate puterile tale, din tot sufletul tău”. Să-l iubeşti pe aproapele tău fără limiteY parabola bunului samaritean ne arată în ce mod Isus înţelegea aceasta: fiecare trebuie să se facă aproape pentru toţi cei pe care îi întâlneşte.

Un alt lucru surprinzător este că întrebarea privea doar o singură poruncă: „cea mai mare”, şi în răspunsul său Isus a adăugat-o şi pe a doua: „Să-l iubeşti pe aproapele tău”. Şi, lucrul cel mai surprinzător încă, este că Isus declară că „a doua este asemenea primei”. Cine s-ar fi gândit vreodată la aceasta? Noi vedem aceste porunci atât de diferite. „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău”: Dumnezeu, perfecţiunea însăşi, Dumnezeu plin de iubire, Dumnezeu care nu are nici un defect trebuie iubit, este clar. Dar: „Să-l iubeşti pe aproapele tău”: oameni plini de defecte, mizerabili, uneori atât de dezgustători şi ostiliY Cum să spună că a doua poruncă este asemenea primei? Şi totuşi, Isus a declarat clar aceasta. Şi toate evangheliile, tot Noul Testament se orientează în această direcţie: iubirea faţă de aproapele este inseparabilă de iubirea pe care o manifestăm pentru Dumnezeu; iubind pe aproapele, iubim cu adevărat pe Dumnezeu; dacă nu-l iubim pe aproapele, nu putem pretinde că îl iubim pe Dumnezeu. Curentul iubirii care vine de la Dumnezeu trebuie să-l primim în noi nu în mod pasiv, închizându-l în noi înşine. Dacă facem aşa, nu primim cu adevărat iubirea lui Dumnezeu. Trebuie, dimpotrivă, să o primim în mod activ, adică nu putem să-l iubim cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu acceptăm să iubim împreună cu Dumnezeu şi, deci, să iubim toate fiinţele, toate persoanele pe care Dumnezeu le iubeşte. Numai aşa suntem în iubirea lui Dumnezeu, şi iubirea lui Dumnezeu în noi devine perfectă, cum spune sfântul Ioan.

Această revelaţie evanghelică defineşte scopul întregii noastre vieţi. Nu avem alt program, dacă trăim ca adevăraţi creştini: să progresăm în iubire. Fiecare trebuie să găsească forma iubirii care corespunde propriei vocaţii, nu există două forme identice de progres în iubire; însă suntem cu toţii uniţi în aceeaşi orientare: iubirea. Nu există o altă poruncă. „Să-l iubeşti pe DomnulY Să-l iubeşti pe aproapeleY„. A fi uniţi în iubire este idealul creştin.

Prima lectură pregătea lecţia evanghelică, deoarece arată cum o străină, care nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu, ba chiar aparţinea unui popor dispreţuit de israeliţi (Rut era o moabită), mişcată de o dragoste fidelă şi generoasă pentru soacra sa văduvă şi dezolată, s-a aflat prin însuşi acest fapt într-o relaţie privilegiată cu Dumnezeu, devenind o înaintaşă a lui David şi, deci, a lui Cristos. Iubirea faţă de aproapele şi iubirea faţă de Dumnezeu sunt strâns legate între ele. Fidelitatea generoasă în sentimentele umane pune într-un raport profund cu fidelitatea lui Dumnezeu.