en-USro-RO

| Login
8 decembrie 2019

Calendarul zilei

Duminică, 8 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Narcisa, fc.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 11,1-10: El îi va judeca pe cei sãraci cu dreptate.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea și multã pace.
Rom 15,4-9: Cristos i-a mântuit pe toți oamenii.
Mt 3,1-12: Convertiți-vã, pentru cã s-a apropiat împãrãția cerurilor!

Rut 2,1-3.8-11; 4,13-17; Ps 127; Mt 23,1-12

Isus, atât de milostiv cu cei păcătoşi, s-a arătat foarte sever pentru o singură specie a păcatului: mândria celui care se crede drept. De ce? Deoarece alte păcate, prin ele însele, nu închid sufletul iubirii milostive a lui Dumnezeu, ba chiar pot să fie o ocazie pentru o mai sinceră deschidere faţă de ea. Păcătoşii ştiu că merită pedepsele lui Dumnezeu şi că au nevoie de iertare; în schimb, mândria fariseică închide sufletul şi nu consimte la harul care îi este dăruit. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu se găseşte neputincioasă în faţa omului orgolios, care crede că nu are nevoie de iertare, nici de compasiune, şi pretinde că merită numai admiraţie şi onoare.

De aceea, Isus îi critică pe cei care fac totul „pentru a fi admiraţi de către oameni”, cărora le plac locurile de cinste, băncile din faţă din sinagogi, să fie salutaţiY „Dumnezeu se împotriveşte celor mândri”, ne spune Cartea Proverbelor. Şi Dumnezeu trebuie să se împotrivească celor mândri, deoarece atunci când darurile lui Dumnezeu sunt pervertite de orgoliu, în sensul că în loc să slujească vieţii în caritate, slujesc numai pentru a alimenta complăcerea deşartă de sine, nu există alt remediu decât însăşi împotrivirea lui Dumnezeu, pentru a constrânge persoana să renunţe la mândrie. Pentru acest motiv, Isus insista atât de mult asupra umilinţei, spunând şi întărind cele spuse: „Cine se va înălţa va fi umilit şi cine se va umili va fi înălţat”. El însuşi a mers pe calea umilinţei, pentru a ne învăţa care este calea pentru a ajunge la autentica iubire a lui Dumnezeu. El, care era de condiţie divină, s-a umilit pe sine însuşi făcându-se ascultător până la moarte, şi încă până la moartea pe cruce.

Istoria lui Rut din prima lectură ne propune aceeaşi orientare, în modul cel mai familiar. Rut se găseşte într-o situaţie de umilitoare sărăcie, în plus, trăieşte şi situaţia ingrată a imigrantului. Pentru a-şi procura hrana pentru sine şi pentru soacra sa, îşi propune să meargă şi să strângă spice. Ea îi spune lui Noemi: „Aş vrea să merg pe câmp ca să culeg spice în urma aceluia care îmi va permite”. Este umilitor să strângi spice, să nu ai nimic, să fii în situaţia celui care depinde complet de compasiunea altuia. Rut, când Booz se interesă de ea, nu s-a arătat orgolioasă, ba, mai mult, se prosternă cu faţa la pământ şi spune: „Pentru ce eşti aşa de binevoitor cu mine, că-mi porţi de grijă mie, care sunt străină?” Recunoaşte că nu are nici un drept, că nu merită nimic, şi tocmai pentru această atitudine umilă ea se găseşte pe calea adevăratei măreţii divine. Înjosindu-se, ea va fi înălţată, va avea onoarea să fie mamă şi să aibă ca descendenţi pe David şi, în final, pe Cristos însuşi.

Astfel, Vechiul Testament ne pune pe calea cea dreaptă, calea umilinţei, care permite să primim toate darurile lui Dumnezeu cu inimă curată şi să mergem, în felul acesta, spre plinătatea vieţii.

Să cerem prin mijlocirea Mariei, umila servitoare a Domnului, harul umilinţei. Şi, pentru a fi coerenţi, trebuie, de asemenea, să căutăm să ne bucurăm atunci când întâlnim vreo umilire care ne ajută să fim mai conformi cu Cristos cel blând şi smerit cu inima.