en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

1Cor 3,1-9; Ps 32; Lc 4,38-44

Într-un pasaj al evangheliei, Isus ne invită să redevenim asemenea copiilor, pentru a intra în împărăţia cerurilor, adică să recunoaştem că de la noi înşine nu suntem capabili să devenim sfinţi: este un lucru absolut peste posibilităţile noastre. Avem nevoie neapărat de harul Tatălui nostru ceresc.

A redeveni copii, însă, nu înseamnă a deveni puerili, infantili, dimpotrivă, fiecare creştin este chemat să crească din punct de vedere spiritual, nu să rămână imatur. Multe parabole ale lui Isus insistă asupra creşterii spirituale provocate de forţa cuvântului lui Dumnezeu.

Corintenilor, în prima lectură de astăzi, sfântul Paul le reproşează lipsa de maturitate spirituală. El le zice: „Până acum eu n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni trupeşti, ca unor prunci în Cristos”. Şi acest lucru nu este normal, deoarece un nou-născut este făcut pentru a creşte. Şi sfântul Petru, în scrisoarea sa, zice că neofiţii trebuie să dorească laptele spiritual al cuvântului pentru a creşte sufleteşte. În ce mod se manifestă imaturitatea spirituală a corintenilor? Sfântul Paul explică: „Câtă vreme este între voi invidie şi ceartă, nu sunteţi voi oare oamenii trupului şi nu trăiţi voi ca cei de rând?” Imaturitatea se manifestă în aceste reacţii umane: invidie, discordie, diviziuni pentru motive superficiale, care nu ar trebui să fie luate în seamă de către creştini. Şi sfântul Paul continuă: „Când unul dintre voi zice: *Eu sunt al lui Paul+ şi altul: *Eu sunt al lui Apollo+, nu vă comportaţi voi ca nişte oameni slabi?” Şi explică. „De fapt, cine este Apollo? Şi cine este Paul? Ei sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi fost aduşi la credinţă şi care au muncit, fiecare după darurile pe care le-a primit de la Domnul”. Este, deci, stupid ca cineva să se ataşeze de instrumentele lui Dumnezeu, în loc să se ataşeze de Domnul însuşi: Dumnezeu este cel care face să crească, şi nu apostolii.

Şi sfântul Paul le cere corintenilor să ia act de demnitatea lor: „Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, edificiul lui Dumnezeu”. Sfântul Leon cel Mare îi îndemna pe creştinii din timpul său să fie conştienţi de demnitatea lor; el le spunea şi întărea cele spuse: „Agnosce, christiane, dignitatem tuam!”, „Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea ta!” O spunea gândindu-se la întruparea Fiului lui Dumnezeu: dacă îl avem ca frate pe Fiul lui Dumnezeu, Unul-născut, suntem cu adevărat demni de lucruri mari, trebuie să avem ambiţii înalte, din punct de vedere spiritual, şi încă mai mult când reflectăm că „am fost cumpăraţi cu un mare preţ”, cum spune sfântul Petru, cumpăraţi datorită sângelui preţios al lui Cristos.

„Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea ta!” „Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, edificiul lui Dumnezeu”, casa lui Dumnezeu. „Casei lui Dumnezeu” nu i se poate asocia meschinăria, ci mărinimia, nu discordia, ci armonia, nu egoismul, ci generozitatea iubirii.

De câte ori nu merităm aceleaşi dojane! De fiecare dată când comportamentul nostru nu este inspirat de credinţă, ci de o mentalitate umană, superficială, putem să ne considerăm copii în Cristos, fiinţe imature care nu trăiesc la înălţimea propriei demnităţi.