en-USro-RO

| Login
11 decembrie 2019

Calendarul zilei

Miercuri, 11 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Damasus I, pp. *
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,25-31: Domnul atotputernic îi dã puteri celui obosit.
Ps 102: Binecuvânteazã-l, suflete al meu, pe Domnul.
Mt 11,28-30: Veniți la mine toți cei osteniți.
Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 2-a din Advent

Col 1,21-23; Ps 53; Lc 6,1-5

Cristos, care de la început era Domn peste toate cele create, se arată conştient, în evanghelia de astăzi, că este şi Stăpân peste sabat, ceea ce arată egalitatea sa cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este cel care a stabilit legea sabatului, cum ne spune Cartea Genezei.

Această egalitate este afirmată mai explicit în a patra evanghelie, când Isus, criticat de unii iudei deoarece vindecase un paralitic în zi de sâmbătă, le-a răspuns: „Tatăl meu lucrează întotdeauna şi eu, de asemenea, lucrez”. Evanghelistul face atunci acest comentariu: „De aceea, iudeii căutau şi mai mult să-l ucidă”, deoarece nu numai că nu respecta sabatul, ci îl numea pe Dumnezeu Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu.

Isus, Domn peste toate, a acceptat condiţia sclavului, ba, mai mult, chiar suferinţa rezervată sclavilor rebeli, chinul crucii. A acceptat acest lucru pentru a putea duce la îndeplinire opera de iubire încredinţată lui de Tatăl, eliberându-ne de tot răul.

În prima lectură de astăzi, Paul exprimă acest mister al iubirii şi îl aplică colosenilor, spunând: „Voi eraţi odinioară străini de Dumnezeu, ba chiar duşmanii lui, pentru că mintea voastră era îndreptată numai spre fapte rele. Dar iată că Dumnezeu v-a împăcat acum cu sine însuşi prin moartea trupului de carne al lui Cristos, ca să vă prezinte înaintea lui sfinţi, fără prihană şi nevinovaţi”. Toţi eram duşmani, deoarece toţi eram supuşi păcatului, şi Dumnezeu, prin Cristos, a înfăptuit împăcarea.

Observăm că este vorba despre un mod ciudat de a concepe reconcilierea, în sensul că, de obicei, cel care trebuie să caute împăcarea este persoana ce a adus ofensa, nu cea care a fost ofensată. În schimb, în cazul mântuirii, Dumnezeu este cel care a căutat împăcarea şi a şi realizat-o. Ne aflăm aici în faţa unei generozităţi admirabile. În Scrisoarea către Romani, sfântul Paul exprimă propria mirare şi admiraţie în faţa acestui mod de acţiune al lui Dumnezeu: „În timp ce noi eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru cei păcătoşi la timpul stabilitY Dumnezeu îşi arată iubirea sa pentru noi prin aceea că, pe când noi eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”. Şi continuă: „Atunci când eram duşmani, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său”. Apoi îşi arată admiraţia, reflectând: „Cu greu se găseşte cineva dispus să moară pentru un drept; poate că se găseşte cineva care să aibă curajul să moară pentru un drept, dar Dumnezeu îşi arată iubirea sa faţă de noi prin aceea că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”.

Ambiţia lui Dumnezeu-cu-noi este foarte mare: ne vrea: „sfinţi, fără prihană şi nevinovaţi”. Această ambiţie este expresia iubirii sale paterne, şi el a făcut ca aceasta să fie realizabilă. Nu este doar un vis de neatins să devenim sfinţi, fără prihană şi nevinovaţi înaintea lui Dumnezeu, ci o posibilitate care ne este la îndemână, deoarece moartea lui Isus, iubirea sa, ne obţine toate harurile necesare pentru a trăi şi noi în această generozitate care vine de la Tatăl, care trece prin inima lui Isus şi ajunge la noi prin sacramente.

Condiţia este expusă de sfântul Paul: trebuie să rămânem „întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă”, adică să aderăm la Cristos prin credinţă, să fim, în felul acesta, racordaţi la curentul iubirii care vine de la Dumnezeu şi trece prin Cristos. Cine este tare în credinţă primeşte harul şi devine sfânt.

Sfântul Paul spunea: „Această viaţă pe care o trăiesc în trup, eu o trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine”. Fiecare dintre noi ar trebui să poată proclama această frază. A crede în Dumnezeu înseamnă a crede în iubirea sa, a crede în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit încât şi-a dat viaţa pentru mine. Cristos este cu adevărat demn de credinţă, deoarece ne-a iubit atât de mult. Contemplându-l pe cruce, să ne reînnoim credinţa noastră în iubirea sa şi, astfel, vom merge pe calea sfinţeniei.