en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

1Cor 4,6-15; Ps 144; Lc 6,1-5

Vreau să fac o singură reflecţie asupra primei lecturi, şi aceasta este: Dumnezeu vrea să fim uniţi în caritate. „Fraţilor, nimeni să nu se umfle în pene în favoarea unuia şi împotriva altuiaY Ce bun ai, fără să-l fi primit? Dar dacă l-ai primit, la ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?”

Acesta este un cuvânt foarte profund, folosit în direcţia carităţii. Am primit totul: nu trebuie să folosim darul lui Dumnezeu pentru a crea diviziuni între noi, ci să devenim una în el.

Paul nu ezită să aducă drept exemplu corintenilor sentimentele sale şi ale celorlalţi apostoli: nici măcar insultele nu trebuie să ne facă să deviem de la calea iubirii. „Oamenii ne batjocoresc, iar noi îi binecuvântăm; ne prigonesc, iar noi răbdăm; ne calomniază, iar noi avem cuvinte de mângâiere”. Nu orgoliul care „umflă” ne face să trăim în caritate, ci umilinţa care ne ajută să recunoaştem cu bucurie că tot ceea ce avem ne-a fost dat ca să punem în slujba tuturor, ca buni administratori ai harului lui Dumnezeu.

Să-i cerem Domnului ca dorinţa carităţii care se află în noi să fie mereu mai operantă, pentru ca toţi împreună să lucrăm în aşa fel încât în lume să crească iubirea.