en-USro-RO

| Login
14 octombrie 2019

Calendarul zilei

Luni, 14 octombrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Calist I, pp. m. *
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 28-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (roșu), IV, LP
Lectionar
Rom 1,1-7: Prin Cristos am primit har și misiunea apostolicã de a duce la ascultarea credinței toate națiunile.
Ps 97: Domnul a fãcut cunoscutã mântuirea sa.
Lc 11,29-32: Acestei generații nu i se va da alt semn, decât semnul lui Iona.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 28-a de peste an

1Tim 2,1-8; Ps 27; Lc 7,1-10

În timpul vieţii sale, misiunea lui Isus era în mod necesar restrânsă: el fusese trimis să predice evanghelia împărăţiei poporului ales, conform cu promisiunile divine. Perspectiva sa nu era însă deloc restrânsă, deoarece ştia bine că Dumnezeu promisese, prin intermediul descendenţei lui Abraham, binecuvântare pentru toate naţiunile. Această deschidere universală a devenit posibilă şi efectivă datorită misterului pascal al lui Cristos; totuşi, chiar mai înainte de aceasta, unele episoade evanghelice ne permit să o prevedem. În acest sens, citim astăzi un episod foarte semnificativ: un centurion exprimă credinţa sa în intervenţia lui Isus pentru vindecarea servitorului său.

Distanţa dintre păgâni şi poporul ales se manifestă în atitudinea acestui om care, cu umilinţă, nu vrea nici măcar să-l deranjeze pe Domnul: nu-l cheamă, nu-l invită să vină în casa sa, îl roagă doar să poruncească de departe bolii: „Spune numai un cuvânt şi se va vindeca servitorul meu”.

Însă, pe de altă parte, această manifestare de credinţă arată că harul lucra chiar şi în inima păgânilor, cu rezultate admirabile, încât şi Isus a putut exclama: „N-am întâlnit nici în Israel o asemenea credinţă!” Biserica a ales, tocmai pentru momentul de dinaintea Împărtăşaniei, cuvintele centurionului: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu”.

În prima lectură, deschiderea universală a iubirii lui Cristos se manifestă prin îndemnurile sfântului Paul, care recomandă „să se înalţe rugăciuni de cerere şi de mijlocire pentru toţi oamenii”. Comunitatea creştină nu poate să se închidă în sine, ea este chemată să fie purtătoare de har pentru toţi, iar noi, chemaţi la o totală deschidere a inimii.

„Există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Isus Cristos”, deci mijlocirea sa are valoare universală şi trebuie să fie propusă tuturor.

Sfântul Paul precizează că creştinii trebuie să se roage în mod special pentru guvernanţi: „pentru conducătorii de state şi pentru toţi cei care se află în posturi de răspundere”. Guvernanţii au o responsabilitate foarte mare, foarte importantă, trebuie să-i compătimim sincer, tocmai pentru că sunt subiecţi ai tentaţiilor mai mult decât ceilalţi oameni; un gânditor a spus: „Puterea corupe”, şi puterea absolută corupe cu siguranţă; există un risc cutremurător pentru cine are în mâini puterea, riscul de a abuza de ea spre propriul profit, pentru propriul interes. Rezultatul natural este nedreptatea care se răspândeşte foarte liber. Din acest motiv, este necesar să ne rugăm pentru guvernanţi. Noi, creştinii, trebuie să avem simţul rugăciunii universale, să deschidem cu adevărat inima noastră pentru nevoile lumii întregi, nu să fim preocupaţi de interesele noastre, de nevoile noastre, de necesităţile noastre sau ale celor dragi nouă. Desigur, trebuie să avem o grijă particulară pentru cei care ne sunt în preajmă, însă, dacă vrem să fim uniţi cu inima lui Isus, trebuie să nutrim în rugăciune o caritate care să-i cuprindă pe toţi, să ne rugăm şi chiar să-i mulţumim B spune sfântul Paul B în numele tuturor oamenilor. Deschizându-ne larg inima, să primim cu generozitate harul Domnului şi iubirea sa universală.

 

                                                                            * * *

 

Luca 7,1-10 B Evanghelia ne arată câtă bucurie are Isus atunci când întâlneşte persoane cu credinţă profundă. La Nazaret s-a întristat pentru necredinţa consătenilor săi; aici este plin de admiraţie pentru credinţa acestui păgân care nu are nevoie nici măcar de un semn tangibil, nu pretinde nici măcar ca Isus să meargă în casa sa, unde se găseşte servitorul bolnav, ci este gata să creadă în bunătatea şi în puterea Domnului.

„Isus a rămas uimit”. Acest cuvânt ne face să medităm şi să lăsăm să se nască şi în noi dorinţa de a trezi în inima Domnului acelaşi sentiment. Dacă vrem să-i facem bucurie, ştim care este direcţia de urmat: aceea a credinţei sincere şi profunde, care nu are nevoie de semne, care ghiceşte intenţiile Domnului, care ştie să facă rugăciunile ce vor fi cu siguranţă ascultate. A avea încredere într-o persoană înseamnă a realiza acea înţelegere reciprocă, fără semne, fără întâlniri, fără cuvinte, într-un raport care nu este mai puţin lipsit de consistenţă. Trebuie să-i dăm Domnului această bucurie, dar ştim că aceasta nu este o problemă de voinţă. O legătură între persoane nu se creează într-un moment, atunci când este dorit, ci se construieşte lent. La fel este şi cu credinţa. E o problemă de viaţă unită cu Domnul, în rugăciune, adoraţie, într-o familiaritate plină de reverenţă care ne face să iubim, să gândim cu sentimentele, cu gândurile sale. Este necesar să avem inima deschisă, dezinteresată. Acest centurion B spune sfântul Luca B era un om cu o inimă mare, generoasă, bună, docilă faţă de voinţa lui Dumnezeu. Se roagă pentru servitorul său „la care ţinea foarte mult”, în timp ce, în general, stăpânii îşi dispreţuiau proprii servitori; iubeşte poporul evreu, după cum dau mărturie bătrânii, încât le-a construit sinagoga: avea cu adevărat o inimă docilă faţă de Dumnezeu. Şi în această inimă credinţa poate să crească, deoarece nu întâlnea obstacole. Ceea ce împiedică credinţa să fie obiect al admiraţiei lui Isus este orgoliul. De aceea, să cerem harul umilinţei, al docilităţii faţă de Dumnezeu, pentru ca şi credinţa noastră să fie întotdeauna motiv de bucurie pentru Isus, dar şi pentru noi.