en-USro-RO

| Login
2 iulie 2020

1Cor 12,12-14.27-31; Ps 99; Lc 7,11-17

Ieri, sfântul Paul a vorbit împotriva diviziunilor, astăzi ne vorbeşte în favoarea diversităţii şi în aparenţă pare să se contrazică. În realitate, unitatea nu există fără diversitate, aşa cum trupul nu există fără diversitatea membrelor: un trup care nu ar fi decât ochi sau mâini sau doar cap nu ar mai fi trup.

Desigur, diversitatea aduce cu sine probleme. Dacă ceilalţi nu acţionează ca noi, putem să ne simţim contrariaţi, deranjaţiY dacă o persoană este mai inteligentă, mai capabilă decât noi, acest lucru s-ar putea să ne supere, deoarece invidia ne face să vedem superioritatea sa ca o diminuare a propriei noastre valoriY Şi aşa mai departe. Acestea sunt reacţii naturale, efecte ale fragilităţii noastre. Dar există şi un alt mod de a reacţiona: să ne bucurăm tocmai pentru că alţii nu sunt ca noi. Varietatea îmbogăţeşte Biserica şi toate se întorc spre binele nostru. Ar fi dezastruos ca toţi să avem acelaşi temperament, în aceeaşi comunitate. În schimb, cine este vivace, chiar dacă este impulsiv, aduce viaţă; cine este înclinat spre reflecţie face posibilă aprofundareaY Astfel, comunitatea creşte ca trup al lui Cristos şi datorită acestei diversităţi, devenim „mădularele sale, fiecare în parte”.

Trebuie să cultivăm solidaritatea, în bucuria de a descoperi în alţii calităţi pe care noi nu le avem, dar care într-un anumit sens devin ale noastre, şi de a contribui cu zestrea proprie la binele comun. Astfel, nu ajungem să dispreţuim, să invidiem, ci vom trăi întotdeauna în caritate.