en-USro-RO

| Login
26 februarie 2020

Zah 2,5-9; Ier 31; Lc 9,44-45

Cele două lecturi de astăzi pun în evidenţă cele două aspecte ale misterului lui Cristos, pe care Biserica le celebrează în Liturghia la care participăm cu toţii. În evanghelie găsim aspectul suferinţei: „Fiul Omului va fi dat pe mâinile oamenilor”. Este un aspect greu de acceptat, deoarece este contrar aspiraţiilor umane, în care gloria trebuie să existe fără greutate, fără suferinţă, în timp ce Dumnezeu glorifică doar prin intermediul încercării ce îl transformă pe om conducându-l la unirea cu el. Aspectul glorios îl aflăm în Cartea lui Zaharia care, ca şi Aggeu, a predicat reconstrucţia templului şi pe aceea a Ierusalimului. Templul trebuie să fie reconstruit, dar este necesar să fie reconstruită şi cetatea în centrul, în inima căreia se află templul. Zaharia profeţeşte că Ierusalimul va fi o cetate foarte mare, minunată, cetatea Domnului: „Ierusalimul trebuie să fie o cetate fără ziduri din pricina mulţimii de oameni şi de vite care vor fi în mijlocul ei. Eu însumi B spune Domnul B voi fi un zid de foc împrejurul ei şi o mărire în mijlocul ei”. Domnul este în jurul şi în mijlocul Ierusalimului: este pretutindeni în cetatea care îi aparţine. Această imagine a noului Ierusalim devine o realitate pentru Noul Testament, în multe moduri.

Noului Ierusalim profetul îi spune: „Bucură-te şi te înveseleşte, fiică a Sionului, căci iată, eu vin şi locuiesc în mijlocul tău B spune Domnul”. Această profeţie se împlineşte într-un mod special, în mod admirabil în Maria, căreia îngerul i-a adus această veste: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!” Profeţia lui Zaharia evocă, deci, maternitatea divină a Mariei şi, în acelaşi timp, maternitatea ei umană, Mamă a Bisericii, Mamă a credincioşilor: „În ziua aceea, multe naţiuni se vor ataşa de Domnul şi vor deveni poporul meu”. Noi suntem aceste naţiuni numeroase, care locuim noua cetate pe care Cristos a construit-o prin învierea sa, Biserica, cetatea plină de bucurie, pentru că Domnul este în mijlocul ei.

Să-i cerem sfintei Fecioare ca să ne facă să înţelegem mereu mai bine marele nostru privilegiu.