en-USro-RO

| Login
15 decembrie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 15 decembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Virginia, vãduvã
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet, II, PP
Lectionar
Sir 48,1-4.9-11: S-a ridicat profetul Ilie, ca un foc.
Ps 79: Dumnezeule, fã sã strãluceascã fața ta și vom fi mântuiți!
Mt 17,10-13: Ilie a venit deja, dar nu l-au recunoscut.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

Gal 3,7-14; Ps 110; Lc 11,15-26

Scrisoarea către Galateni s-ar putea prezenta ca un comentariu la cuvântul lui Isus, pe care îl citim astăzi în evanghelie: „Cine nu este cu mine este împotriva mea, iar cine nu adună cu mine, risipeşte”.

Să nu uităm, trebuie să fim cu Isus, şi nu să încercăm să ne mântuim singuri. Desigur, pentru om este un lucru greu să accepte gândul că nu se poate mântui singur, că nu poate reuşi singur în viaţă. Este o realitate faptul că acest gând îl marchează mult şi astăzi vedem câţi au pretenţia că se pot mântui singuri, fără să aibă nevoie de cineva sau chiar de Dumnezeu.

Şi totuşi, omul trebuie să aleagă între orgoliu şi iubire. Dacă vrea să se salveze singur, atunci se află în orgoliu şi, deci, în faliment, deoarece el se află sub blestem. Sfântul Paul spune aceasta într-un mod foarte hotărât: „Cei care se bazează pe faptele Legii stau sub blestem”, deoarece Legea spune: „Blestemat să fie cel care nu rămâne credincios în păzirea tuturor celor scrise în cartea Legii”, şi este lucru sigur că omul nu poate să fie perfect în această privinţă. El are nevoie de un ajutor şi, dacă îl acceptă, este pe calea împărăţiei iubirii: acceptând să fie salvat de un altul, se deschide iubirii.

Astfel, credinţa ne introduce în iubire. Este o concluzie de care trebuie să ne folosim. Când constatăm slăbiciunea noastră, când cădem în păcat, există două reacţii posibile. Putem să fim contrariaţi că nu am reuşit, că nu am împlinit ceea ce am hotărât mai înainte. Aceasta este reacţia spontană şi nu este bună. Trebuie, în schimb, să ne folosim de fragilitatea noastră, de căderile noastre pentru a aprofunda credinţa noastră. Nu trebuie să ne mirăm că suntem păcătoşi şi să-i spunem Domnului: „Nu m-am sprijinit destul pe tine şi, de aceea, am căzut. Vreau să mă folosesc de această ocazie a căderii mele pentru a avea mai multă încredere în tine, şi nu în mine”. În felul acesta, şi lipsurile noastre ne vor ajuta să progresăm în credinţă, în iubire, în umilinţă şi în recunoştinţă.