en-USro-RO

| Login
23 noiembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Clement I, pp. m. *; Columban, abate *; Lucreția, m.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 33-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (roșu, alb), I
Lectionar
1Mac 6,1-13: Pentru rãul pe care i l-am fãcut Ierusalimului mor cu mare tristețe!
Ps 9: Te preamãresc, Doamne, pentru dreptatea ta!
Lc 20,27-40: Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 33-a de peste an

Rom 1,1-7; Ps 97; Lc 11,29-32

Începem astăzi Scrisoarea către Romani. Ştim, din conţinutul scrisorii, că Paul scrie din Corint, în iarna dintre anii 57-58, în timp ce era pe punctul de a pleca la Ierusalim, unde avea să ducă ofertele adunate pentru cei săraci. În acelaşi timp, el se gândeşte la călătoriile ulterioare şi are intenţia să meargă la Roma şi să ajungă apoi până în Spania. La Roma, mai înainte ca să vină Paul şi Petru, exista deja o comunitate creştină, despre care nu ştim cum s-a format, şi Paul dorea foarte mult să intre în contact cu aceşti creştini pe care nu-i cunoştea. Începutul solemn al scrisorii revelează importanţa pe care apostolul o atribuia acestei Biserici. Paul nu se preocupa de stilul său, şi acest început se prezintă ca o lectură dificilă, deoarece el vrea să spună atâtea lucruri importante şi nu le spune într-un mod ordonat, dar vedem imediat că este mândru că este apostol: „Paul, slujitor al lui Isus Cristos, chemat de el apostol, rânduit pentru predicarea evangheliei lui Dumnezeu”. Şi pe noi Dumnezeu ne-a ales; noi, de asemenea, în calitate de creştini, suntem chemaţi să vestim evanghelia lui Dumnezeu, desigur, într-un mod mult mai modest decât el, apostolul neamurilor. Şi trebuie să simţim un sfânt orgoliu pentru această chemare pe care Dumnezeu ne-a adresat-o.

Paul îşi dezvoltă gândul său. În centrul vocaţiei sale nu este el însuşi, ci Cristos, pe care el îl arată în dublul aspect. Cristos omul este Cristos Dumnezeu: „(Cristos) Fiul lui Dumnezeu, născut din seminţia lui David după trup”. Şi noi vedem deja tot misterul lui Cristos şi al crucii sale; totuşi: „rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere după Duhul sfinţeniei prin învierea din morţi, Isus Cristos, Domnul nostru”.

Isus Cristos, centrul oricărui gând al lui Paul. Scrisoarea revelează clar cum credinţa este fundamentul întregii vieţi a lui Paul, a întregii sale opere de apostolat.

El îi chemă pe toţi la ascultarea credinţei, la fundamentarea vieţii lor pe Cristos, numai pe Cristos, şi nu pe ei înşişi, pe propria lor putere, pe propriile lor merite, ci pe iubirea lui Cristos, pe iubirea lui Dumnezeu care ne-a fost dată în Cristos.

Cu aceste sentimente el se adresează „celor ce sunt în Roma, iubiţi de Dumnezeu, Tatăl nostru, şi sfinţi prin vocaţie”. Acestea sunt expresii care dau un sens bucuriei, fie că locuiesc la Roma, fie că locuiesc în altă parte, deoarece Roma este pentru toţi creştinii „cetatea lor”, cetatea spiritului.

Încă de la începutul Liturghiei, liturgia ne repetă salutul lui Paul: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos”. Acesta este salutul creştin, care asumă şi transformă salutul grec şi pe acela al iudeilor.

Iudeii ziceau: „Pace!”, şi Paul spune „Pace”, pace care vine de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Cristos. Grecii îşi doreau bucurie, şi Paul doreşte harul. Este acelaşi lucru, dar mai profund.

Să primim acest salut splendid al lui Paul şi să ne bucurăm mai mult ca niciodată de splendida noastră vocaţie.