en-USro-RO

| Login
10 decembrie 2019

Calendarul zilei

Marți, 10 decembrie 2019

Sfintii zilei
Fer. Anton Durcovici, ep. m. **; Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
Liturghierul Roman
Fer. Anton Durcovici, ep. m. ** 
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Înț 3,1-9: I-a primit ca pe o jertfã de ardere de tot.
Ps 33(32): Fericit este poporul al cãrui Dumnezeu este Domnul!
Rom 8,31b-39: Nimic nu va putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu, care este în Cristos.
In 15,18-21: Nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume.
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent

Rom 1,16-25; Ps 18; Lc 11,37-41

Sfântul Paul, în acest început al Scrisorii către Romani, ne arată dispoziţia celui ce este trimis, ce are o misiune: „Eu nu mă ruşinez de faptul că sunt în slujba evangheliei”. Acesta este primul său cuvânt, pentru a anunţa ceea ce va fi expus apoi în întreaga sa scrisoare. „Nu mă ruşinez de faptul că sunt în slujba evangheliei, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu, pentru mântuirea oricărui om care crede, mai întâi a celui care provine dintre iudei, dar şi a celui care provine dintre păgâni”. Paul este mândru de evanghelie: este prima condiţie pentru care el poate să-şi împlinească misiunea. Dacă s-ar ruşina de ea, nu ar putea s-o proclame, poate doar s-o păstreze în inima sa, dar nu ar îndrăzni să se îndrepte spre alţii pentru a-i chema la credinţă. Motive pentru a se ruşina ar exista, şi într-o altă scrisoare Paul însuşi spune că limbajul crucii este nebunie pentru greci şi scandal pentru iudei; este, deci, vorba despre un mesaj nu tocmai plăcut omului, care îl dispreţuieşte şi îl ia în derâdere. Este o nebunie a spune că Cristos a fost învingător lăsându-se răstignit pe cruce şi este un scandal, pentru iudeul care aştepta minuni, absenţa minunii tocmai în momentul morţii lui Isus. Dar Paul ştie că evanghelia este puterea lui Dumnezeu, că Cristos a învins şi că victoria sa este transmisă de cuvânt.

Este stupefiant să citeşti că evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea aceluia care crede. Cum poate un cuvânt să fie o putere? În alte pasaje, Paul pune în opoziţie cuvântul şi puterea, şi acesta este lucrul pe care noi înşine îl facem atunci când spunem: „Sunt doar cuvinte. Să lăsăm timpul s-o dovedească”. Dar evanghelia este un cuvânt special, care are în sine toată puterea lui Dumnezeu. Credem aceasta cu adevărat? De prea multe ori noi îl primim ca pe un cuvânt ce ne este adresat pentru ca noi să punem în slujba lui puterea noastră. Cuvântul îţi spune: „Să faci asta!” şi sensul este că nu cuvântul îţi dă puterea, ci, dimpotrivă, el îţi cere să-ţi foloseşti toate forţele pentru a acţiona cum ţi s-a poruncit.

Paul spune că evanghelia nu este un astfel de cuvânt, care cere şi gata. Cuvântul evangheliei este puternic, el trebuie să fie primit ca o putere, şi nu ca o poruncă, deoarece evanghelia transmite credinţa şi întreaga viaţă este construită pe credinţă; forţa, puterea vine din credinţă, şi nu din încrederea în noi înşine. Prin credinţă, ne deschidem puterii lui Dumnezeu şi fundamentăm viaţa noastră pe har, pe darul gratuit pe care el ni-l face. Abia apoi urmează acţiunile noastre, animate de harul ce ne-a fost dat, nu invers: mai întâi operele noastre şi apoi harul divin.

Paul, în pasajul pe care îl citim astăzi, anunţă mântuirea prin credinţă: „Această evanghelie descoperă dreptatea lui Dumnezeu, care vine prin credinţă şi duce la trăirea credinţei, căci Scriptura spune: *Cel drept va trăi prin credinţă+„.

Ceea ce urmează din lectură se acordă cu acest anunţ prin antiteze. Sfântul Paul a spus: „Dreptatea lui Dumnezeu (dreptatea care mântuieşte) se revelează în evanghelie pentru cel care crede”, şi continuă: „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din înaltul cerului împotriva acelora care îl resping pe Dumnezeu şi împotriva acelora care înăbuşă adevărul prin nelegiuirile lor”. Aici, apostolul anunţă tezele pe care le va dezvolta în continuare pentru a demonstra necesitatea evangheliei, puterea lui Dumnezeu.

Omenirea este într-o situaţie de nelinişte, de mizerie şi de sclavie: a fost înlănţuită de păcat şi, astfel, este vrednică de mânia lui Dumnezeu, deci nu are cale de ieşire.

Tocmai pentru aceasta, Dumnezeu a stabilit un alt mijloc pentru mântuire: nu faptele omului, toate corupte de păcat, ci credinţa în Cristos. Iată care este misiunea lui Paul: să predice credinţa şi, deci, mântuirea prin darul gratuit al lui Dumnezeu, prin har.

Şi în evanghelia de astăzi, care la prima vedere pare a nu avea puncte de corespondenţă cu conţinutul Scrisorii către Romani, Isus face acelaşi anunţ: e necesară schimbarea mentalităţii, convertirea. El îi invită pe farisei să treacă de la o religie a purităţii exterioare la o religie interioară a milei, a umilinţei, a comuniunii. Fariseul care l-a invitat pe Isus în casa sa imediat îl judecă, pentru că nu s-a spălat pe mâini înainte de masă. Pentru farisei, aceste spălări erau importante, deoarece erau considerate nu ca un gest de igienă, ci ca o garanţie a purităţii înaintea lui Dumnezeu. Gazda lui Isus se miră, dar Domnul respinge acest concept de religie şi de puritate şi declară că nu aceste lucruri sunt necesare, ci curăţia interioară: „Voi, fariseii, curăţaţi partea dinafară a paharului şi a farfuriei, dar înăuntru sunteţi plini de lăcomie şi de răutate”. Curăţarea externă este un lucru uşor, dar curăţarea inimii nu este posibilă omului. Este necesară primirea harului lui Dumnezeu, adică renunţarea la pretenţia de a obţine mântuirea prin propriile opere şi situarea cu umilinţă înaintea lui şi, în acelaşi timp, în mila şi bunăvoinţa faţă de ceilalţi, deoarece Dumnezeu nu dă harul său decât celui dispus să se dăruiască altora.

Isus continuă cu o frază la care nu ne-am fi aşteptat în acest context: „De aceea, daţi de pomană cele din interior şi, iată, toate vor fi curate pentru voi”. Când inima omului (interiorul) este reînnoită prin convertire, devine bună, generoasă, face trecerea de la o religie a separării la o religie a participării, a darului, a comuniunii. Când ne lăsăm conduşi de Dumnezeu spre o generozitate tot mai mare, devenim cu adevărat „curaţi”, deoarece adevărata curăţie nu este dată de absenţa răului, ci de focul iubirii. Dumnezeu este sfânt pentru că este Iubire, pentru că este comunicare. Dumnezeu acceptă să comunice chiar şi cu cel păcătos, pentru a-l transforma cu iubirea sa.

Dumnezeu vrea să împlinească în noi lucruri mari şi le împlineşte dacă primim cuvântul său cu credinţă, ştiind că el este „puterea lui Dumnezeu”, care ne eliberează de neputinţa noastră.