en-USro-RO

| Login
7 decembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 7 decembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Ambrozie, ep. înv. **; Maria Giusseppa Rosselo, cãlug.
Liturghierul Roman
Sf. Ambrozie, ep. înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
alb, P
Lectionar
Ef 3,8-12: Mie mi-a fost dat harul sã le vestesc pãgânilor inefabila bogãție a lui Cristos 
Ps 88: Îndurãrile tale, Doamne, în veci le voi cânta
In 10,11-16: Pãstorul cel bun își dã viața pentru oi.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna 1 din Advent

Rom 4,13.16-18; Ps 104; Lc 12,8-12

Din nou sfântul Paul insistă asupra ordinii juste a lucrurilor: nu operele noastre contează, ci acţiunea lui Dumnezeu, generozitatea lui. Totul începe de la o promisiune a lui Dumnezeu. În istoria lui Abraham, la început există o promisiune divină, mai înainte ca Abraham să fi făcut ceva. „Nu prin împlinirea legii Dumnezeu i-a promis lui Abraham”, deoarece Legea nu exista încă, şi sfântul Paul scrie clar aceasta în Scrisoarea către Galateni: Legea a fost dată după mai bine de patru sute de ani. Principalul nu este, deci, observarea legii, ci primirea promisiunii cu deplină credinţă: astfel, îi dăm lui Dumnezeu libertatea şi ne punem în modul cel mai frumos viaţa la dispoziţia sa. E o condiţie facilă deschiderea faţă de Dumnezeu, a avea credinţă în el, şi nu în noi înşine, şi aceasta este indispensabilă.

Isus o spune în evanghelie: este necesar să mărturisim credinţa, chiar şi înaintea oamenilor, pentru a fi primiţi de Dumnezeu în cer: „Dacă cineva va da mărturie despre mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va da mărturie despre el înaintea îngerilor lui Dumnezeu”. Întreaga noastră viaţă trebuie să fie nu un efort pentru a aduna merite, ci o mărturie de credinţă în Isus şi în Dumnezeu prin Isus Cristos.

Însă evanghelia ne avertizează să nu-i judecăm în grabă pe cei care nu-şi arată credinţa lor, când spune: „Celui care va vorbi împotriva Fiului Omului i se va ierta, dar celui care va rosti cuvinte de ocară împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta”. Există două aspecte ale credinţei. Există o manifestare exterioară, dar credinţa este fondată pe o manifestare internă a Duhului Sfânt. Uneori se poate întâmpla ca o persoană să se găsească în dificultatea de a profesa credinţa, de a accepta manifestări exterioare ale credinţei în Fiul Omului, adică ale credinţei creştine. Ei bine, nu se poate spune că acest lucru este de neiertat; de neiertat este rezistenţa faţă de Duhul Sfânt, adică neacceptarea în interior a mărturiei pentru Dumnezeu, care îl îndreaptă pe om spre Fiul său. Docilitatea faţă de Dumnezeu pregăteşte şi dezvoltă în noi credinţa: când există acest intim raport cu Duhul Sfânt, se ajunge la credinţă („Cine ascultă de Dumnezeu vine la lumină”, spune Evanghelia după Ioan), şi atunci în viaţa, de acum întemeiată pe credinţă, se dezvoltă plenar roadele Duhului Sfânt, şi credinţa poate să ajungă la eroica mărturie pe care o admirăm la martiri, mărturie care nu este operă umană, ci tocmai rodul Duhului, darul lui Dumnezeu în acela care se deschide în ascultare faţă de el.

Să-i cerem Domnului un respect tot mai profund pentru credinţă şi o crescândă docilitate faţă de Duhul, care sporeşte în noi duhul credinţei.