Ef 1,15-23; Ps 8; Lc 12,8-12

Lecturile de astăzi ne invită la o credinţă curajoasă, la speranţa puternică în puterea Duhului Sfânt. Sfântul Paul le cere creştinilor din Efes, înainte de toate, o întărire a credinţei. „Fraţilor, nu încetez a mulţumi pentru voi, amintindu-vă în rugăciunile mele, pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Părintele slavei, să vă dăruiască duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin”.

Trebuie, într-adevăr, să ne rugăm mereu pentru a avea ochii larg deschişi, pentru cunoaşterea mai aprofundată a misterului lui Cristos, datorită căruia noi putem progresa în iubire.

Şi continuă: „El să vă lumineze ochii inimii voastre, ca să puteţi înţelege speranţa pe care o dă chemarea sa şi comorile de mărire pe care voi le moşteniţi împreună cu cei sfinţi, puterea nemărginită, pe care ne-o manifestă nouă, credincioşilor. Această putere măreaţă el a dovedit-o în Cristos, când l-a înviat din morţi”. Deci, rugăciunea sfântului Paul are ca scop şi creşterea speranţei credincioşilor. Şi speranţa noastră este în întregime fondată pe învierea lui Cristos, în care Tatăl a manifestat toată puterea ce prin Isus a fost pusă la dispoziţia noastră.

Imnul sfântului Paul e un şir de expresii admirative care amintesc că Tatăl a acţionat în Cristos înviindu-l şi punându-l alături de sine în glorie, constituindu-l cap al tuturor realităţilor şi, în particular, al Bisericii, care este trupul şi plinătatea sa.

Gândurile pe care sfântul Paul le exprimă sunt foarte dense şi nu atât de uşor de înţeles, dar putem să ne unim cu el în atitudine de mulţumire, de admiraţie, în rugăciune, cerând ca marile daruri pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră să ne găsească tot mai deschişi pentru a le primi, pentru ca, în acest fel, credinţa, speranţa şi dragostea noastră să mărească gloria sa.