en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

Rom 4,20-25; din Lc 1; Lc 12,13-21

În Scrisoarea către Romani, Paul se întoarce la figura lui Abraham care „nu a căzut în îndoială şi necredinţă, dimpotrivă, şi-a găsit puterea în credinţă şi l-a preamărit pe Dumnezeu”. Ce contrast cu omul bogat despre care vorbeşte evanghelia de astăzi! Acesta caută fundamentul vieţii în bunurile pământeşti: „Îmi voi spune: Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!” Abraham îşi construieşte viaţa pe o realitate care pare inconsistentă: un cuvânt, şi nici măcar un cuvânt spus de un om pe care îl poate vedea, în care poate avea încredere după o judecată matură, ci pe un cuvânt al lui Dumnezeu. Şi totuşi, tocmai în raportul cu Dumnezeu a ajuns la maxima siguranţă. Şi Abraham era bogat, avea o anumită siguranţă materială, ar fi putut considera că are cu ce trăi liniştit tot restul vieţii sale în ţara sa, Haran. Dar el ştia că adevărata siguranţă se găseşte în împlinirea voinţei lui Dumnezeu.

Cine dintre cei doi a avut dreptate? Parabola relatată de Isus o spune clar: „Dumnezeu i-a spus: Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi!” Şi Isus conchide: „Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu”. Încrederea în bunurile pământeşti este deşartă: adevărata comoară este raportul cu Dumnezeu, în ascultarea obedientă şi încrezătoare a cuvântului său.

Să căutăm, deci, în Dumnezeu fundamentul solid al existenţei noastre, care ne permite să ne gândim la moarte cu atâta pace, în siguranţa că dincolo de ea vom ajunge în posesia unicului şi supremului bine.