en-USro-RO

| Login
14 decembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 14 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
alb, P
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înțelepciunea tainicã a lui Dumnezeu
Ps 36: Gura celui drept exprimã înțelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunțã la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

Rom 6,12-18; Ps 123; Lc 12,39-48

Noi suntem dornici de a avea tot mai multe bucurii şi privilegii, dar Domnul ne pune în gardă să nu rătăcim calea. Desigur, Isus ne promite bucuria, şi ne dă multă bucurie chiar şi în această viaţă, arătându-ne iubirea sa; dar pentru că iubirea sa este adevărată, este şi exigentă. În evanghelie, întrebarea lui Petru arată ispita, putem spune normală, a oricărei inimi umane care se simte privilegiată în faţa Domnului, şi care, tocmai de aceea, crede că îi este permisă o oarecare delăsare. De fapt, după ce am ascultat această parabolă asupra necesităţii de a fi gata, întotdeauna vigilenţi, Petru îl întreabă pe Domnul: „Doamne, această parabolă o spui numai pentru noi sau şi pentru toţi ceilalţi?” Noi suntem privilegiaţi, putem sta liniştiţi B acesta pare să fie sensul întrebării lui Petru B suntem discipolii tăi, ne-ai spus că avem autoritate asupra altora, că poziţia noastră este mai bună decât a oricărui altul! Şi asta este adevărat, dar în sensul că poziţia lui Petru şi a apostolilor este una care cere mai mult, deoarece autoritatea lor este una de slujire, şi nu un privilegiu din care să derive avantaje personale, spre satisfacerea propriului egoism.

Întotdeauna egoismul încearcă să pătrundă în gândurile noastre şi mereu este necesară lupta pentru a-l respinge, mereu trebuie, cum scrie sfântul Paul, să ne eliberăm de sclavia păcatului pentru a ne pune în slujirea lui Dumnezeu, să devenim „servitori ai dreptăţii”. Este o slujire liberă, dar exigentă, cerând iubirea adevărată.

Evanghelistul descrie sărbătoarea egoismului. Tatăl întârzie să vină şi administratorul începe „să-i bată pe servitori şi pe servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete”; aceasta este sărbătoarea visată de cel egoist. Sărbătoarea carităţii este contrariul şi umple inima de o bucurie curată, deoarece fiecare nu se gândeşte să se bucurie, ci să ofere bucurie altora, să se dăruiască în modul în care îi poate face fericiţi pe toţi. Astfel, cel ce este într-o poziţie de autoritate împlineşte voinţa Domnului.

„Cui i s-a dat mult, mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult, şi mai mult i se va cere”. Sunt cuvinte care ne fac să înţelegem dorinţa lui Dumnezeu: el ne-a dat mult pentru a primi mult. Asta, desigur, nu vrea să spună că Dumnezeu caută propriul interes, ci că vrea ca să aducem roade şi ca roadele noastre să rămână.

Să-i mulţumim Domnului şi să-i fim recunoscători pentru darurile sale şi să-i cerem să adâncească în noi simţul slujirii, în caritate reciprocă.