en-USro-RO

| Login
30 noiembrie 2020

Ef 4,7-16; Ps 121; Lc 13,1-9

Pentru a aduce roade, trebuie să fii o plantă ajunsă la maturitate: aici este legătura între evanghelia de astăzi şi prima lectură, în care Paul vorbeşte despre maturitate într-o perspectivă de convertire, „pentru ca noi să nu mai fim ca nişte copii, jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de curenţii ideilor”.

Apostolul ne doreşte această maturitate spirituală, care rezultă din statornicie şi din solidaritate. A fi adulţi presupune a avea sensul realităţii obiective şi, deci, a fi capabili de a nu renunţa la un principiu pentru orice „vânt”, oricum ar fi, plăcut sau neplăcut, de a ne conduce întotdeauna după adevăr, chiar renunţând la lucruri care ar fi plăcute şi acceptând, în acelaşi timp, consecinţele neplăcute ale acestei renunţări. Semnul maturităţii este această statornicie în fidelitate faţă de adevăr, adevărul care este misterul lui Cristos, al morţii şi învierii sale, fundamentul speranţei noastre.

Şi solidaritatea este semnul maturităţii. Adultul îşi află locul său în societate, face o muncă împreună cu ceilalţi, este solidar cu ceilalţi. Sfântul Paul vorbeşte despre „creşterea în armonie”, pentru ca tot trupul să primească forţa necesară cu scopul de a fi edificat în caritate, „în măsura ce corespunde plinătăţii staturii lui Cristos”. Aceasta este caracteristica adevăratei convertiri: a gândi la binele Bisericii şi al lumii, a ne pune pentru aceasta la dispoziţia lui Dumnezeu fiecare după darul primit, „unii ca apostoli, alţii ca profeţi, alţii ca evanghelişti, alţii ca păstori şi învăţători”, fără invidie şi fără a pune piedici, ci „trăind în iubire şi rămânând credincioşi adevărului”.