en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

Rom 8,18-25; Ps 125; Lc 13,18-21

Astăzi ascultăm două parabole, una pentru bărbat şi una pentru femeie: este o preferinţă a Domnului, pe care în Evanghelia după Luca o regăsim de mai multe ori, de exemplu, în parabola oii rătăcite pe care păstorul o caută şi a drahmei pe care o femeie o caută cu foarte mare grijă. Asta vrea să spună că Domnul îi invită pe toţi, bărbaţi şi femei, la răbdare şi la adevărata speranţă. Cele două parabole de astăzi vorbesc despre dinamismul împărăţiei lui Dumnezeu, care pare nimic, şi totuşi este o forţă atât de mare. Un grăunte de muştar abia se vede, dar are în sine o forţă vitală care îl face să crească până devine un arbust mare, pe ramurile căruia păsările cerului îşi pot face cuiburi. Drojdia ascunsă în făină pare un lucru de nimic, dar face să crească tot aluatul şi îi dă posibilitatea să devină pâine. Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa noastră: trebuie să primim în noi împărăţia lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, care pare un lucru neînsemnat: un suflu de aer în mişcare. Dar forţa lui în noi este atât de mare încât ne poate transforma, şi chiar transformă viaţa noastră întreagă. Noi, însă, trebuie să avem răbdare şi, în acelaşi timp, încredere. Răbdare pentru că minunea nu se realizează într-un moment. Sămânţa o dată aruncată trebuie să aştepte, deoarece pentru un anumit timp ea pare chiar să nu mai existe; drojdia pusă în aluat, dacă nu i se dă timp de dospit, nu se întâmplă nimic. Îmi amintesc că, pe când eram mic, mama mea făcea nişte prăjituri şi, după ce frământa, ne spunea să nu ne apropiem de vasul care conţinea aluatul, deoarece, dacă îl atingeam, se întrerupea dospirea, şi atunci trebuia să ne luăm adio de la prăjiturile pe care le aşteptam cu atâta ardoare! Este un exemplu de răbdare. Este inutil să grăbim timpul. Acelaşi lucru se petrece în viaţa spirituală. Noi vrem să vedem imediat schimbarea şi, dacă acest lucru nu se întâmplă, încercăm să grăbim timpul, în loc să ne încredem în Domnul şi să aşteptăm în linişte. Ştim că forţa, drojdia, el a pus-o în viaţa noastră şi că dificultatea va fi îndepărtată, lucru care se va petrece cu siguranţă. Trebuie doar să ne încredem, în loc să ne gândim că, dacă facem mai multe eforturi, vom vedea rezultatul: aceasta, în fond, este lipsă de încredere. Răbdare şi încredere: Domnul vrea doar acest lucru.

Sfântul Paul, în Scrisoarea către Romani, spune acelaşi lucru, într-un mod mai temperamental: „Toate cele create suspină şi îndurăY aşteptând”, dar sunt gemetele unei naşteri, deci aducătoare de speranţă. Trebuie să fie gemete de speranţă, deoarece, dacă nu există credinţa şi speranţa, Dumnezeu nu poate opera ceea ce vrea în viaţa fiecărui om şi a întregii creaţii. Dacă, în schimb, ne bazăm pe cuvântul său şi îl primim în linişte şi cu răbdare, putem să spunem cu sfântul Paul: „Suferinţele timpului de faţă nu sunt comparabile cu gloria viitoare care se va dezvălui în noi”.