en-USro-RO

| Login
9 decembrie 2019

Calendarul zilei

Luni, 9 decembrie 2019

Sfintii zilei
† NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE
Sf. Juan Diego Cuahtlatoatzin
Liturghierul Roman
† NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Gen 3,9-15.20: Voi pune dușmãnie între tine și femeie.
Ps 97: Cântați Domnului un cântec nou, pentru cã a fãcut lucruri minunate!
Ef 1,3-6.11-12: Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii.
Lc 1,26-38: Bucurã-te, o, plinã de har, Domnul este cu tine!
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 2-a din Advent

Rom 8,31-39; Ps 108; Lc 13,31-35

Suntem chemaţi la sfinţenie! Când ne gândim la aceasta, se poate să confundăm sfinţenia cu un ansamblu de virtuţi. Când se face procesul de canonizare în mod efectiv, se începe prin a verifica dacă persoana supusă demnităţii de a fi canonizată a exercitat virtuţile într-un mod eminent şi primul decret este acela asupra eroismului virtuţilor. Totuşi, este insuficient şi inexact să confundăm sfinţenia cu perfecţiunea.

Sfântul Paul, în Scrisoarea către Romani, ne arată în ce constă sfinţenia când vorbeşte despre condiţia de a nu fi separat de iubirea lui Dumnezeu, de a nu fi separat de Dumnezeu: sfinţenia constă în a fi uniţi cu Dumnezeu, a fi în comuniune cu Dumnezeu cel sfânt. Dumnezeu este sfânt, spune Sfânta Scriptură, şi aceasta este cea mai bună definiţie a lui Dumnezeu, Dumnezeu cel de trei ori sfânt. Asta înseamnă că el este diferit de noi şi că, pentru a ajunge la el, trebuie să fim transformaţi după imaginea sa, adică să devenim sfinţi.

În religia antică, această sfinţenie nu era confundată cu efortul moral, se ştia că este vorba despre o altă ordine. Efortul nu va putea niciodată să-l ducă pe om la nivelul lui Dumnezeu, pentru ca omul să devină sfânt, este necesar ca Dumnezeu să acţioneze şi să-l facă asemenea lui: sfinţirea este, înainte de toate, opera lui Dumnezeu în noi. Şi e tocmai ceea ce spune sfântul Paul: Dumnezeu a făcut totul pentru a ne aduce la el, pentru a ne menţine în comuniune cu el, pentru ca noi să fim sfinţi. „Nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ci l-a dat pentru noi toţiY Cum nu ne va da toate împreună cu el?” De aceea, avem încredere, nu în noi, ci în iubirea lui Dumnezeu care ne înalţă alături de sine, care ne sfinţeşte, care ne dă acea sfinţenie despre care n-am avea nici măcar o idee dacă, în bunătatea sa, el n-ar fi venit să ne-o dea.

Sfântul Paul exclamă: „Noi suntem mai mult decât învingători prin acela ce ne-a iubit”, mai mult decât învingători în orice circumstanţă: sfinţenia este o mare victorie. În Cartea Apocalipsului este scris că premiul este promis celui care va fi repurtat victoria, şi noi suntem mai mult decât învingători, deoarece Cristos a învins şi ne comunică victoria sa. Dumnezeu, dăruindu-ni-l pe Fiul său, a depăşit toate obstacolele care ne separau de el, Dumnezeul milostivirii, care a împăcat lumea cu sine în moartea şi învierea Fiului său, cum spunem în formula dezlegării, Dumnezeul plin de bunătate care vrea să ni se dăruiască pe sine însuşi şi a găsit şi mijlocul pentru a o face.

Iată calea sfinţeniei. E necesar să ne deschidem acţiunii sfinţitoare a lui Dumnezeu, să ne deschidem în faţa acestei iubiri care a învins toate. Numai aşa vom primi în noi victoria lui Dumnezeu şi vom fi şi noi învingători. Şi suntem siguri că nici un obstacol nu ne va împiedica să fim cu Dumnezeu, deoarece el însuşi a parcurs întreg drumul: „Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru”. Pentru a progresa în sfinţenie trebuie să aprofundăm în mod constant credinţa noastră în această iubire a lui Dumnezeu, în iubirea pe care Dumnezeu ne-o dă, iubirea pe care el o are pentru noi, iubirea pe care el o pune în noi.

Sfinţii au crezut în iubirea lui Dumnezeu, în iubirea sa faţă de noi şi în iubirea pe care el o pune în noi, au recunoscut-o în toate binefacerile divine şi în toate exigenţele lui Dumnezeu. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt făcute pentru a ne oprima, ci pentru a ne conduce la comuniunea cu el, în iubirea reală, în adevărul iubirii, care este unirea voinţelor. Aceleaşi încercări despre care vorbeşte aici Paul: „Necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia” nu mai sunt obstacole, deoarece Dumnezeu le-a transformat prin intermediul crucii lui Isus, în manifestări ale iubirii sale pentru noi, ale iubirii noastre pentru el.

Tot ceea ce ne contrariază, ne umileşte, ceea ce în aparenţă se opune planurilor noastre trebuie să fie privit într-un mod pozitiv, ştiind că este un instrument de care Dumnezeu se serveşte pentru a aprofunda comuniunea dintre noi şi el, adică pentru a ne face sfinţi. Dumnezeu face totul; noi trebuie să ne deschidem iubirii care ne este dăruită, pentru a fi mai mult decât învingători.