en-USro-RO

| Login
10 decembrie 2019

Calendarul zilei

Marți, 10 decembrie 2019

Sfintii zilei
Fer. Anton Durcovici, ep. m. **; Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
Liturghierul Roman
Fer. Anton Durcovici, ep. m. ** 
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Înț 3,1-9: I-a primit ca pe o jertfã de ardere de tot.
Ps 33(32): Fericit este poporul al cãrui Dumnezeu este Domnul!
Rom 8,31b-39: Nimic nu va putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu, care este în Cristos.
In 15,18-21: Nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume.
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent

Fil 1,1-11; Ps 110; Lc 14,1-6

În pasajul evangheliei pe care îl citim astăzi, Isus demască ipocrizia inimii umane. Noi avem două moduri de a judeca: unul pentru lucrurile care ne privesc, un altul pentru acelea care nu ne interesează. Dacă interesele noastre sunt implicate, intervenim imediat, nu admitem nici obstacole, nici obiecţii. „Care dintre voi, dacă îi va cădea în fântână măgarul sau boul, nu-l va scoate imediat chiar în zi de sâmbătă?” E în joc propriul interes, şi atunci pare normal să se acţioneze; astfel, nimeni nu creează nici cea mai mică dificultate, până şi sâmbăta nu mai are importanţă. Dar dacă un lucru nu atinge interesele noastre şi cere un oarecare efort, imediat găsim obiecţii, impedimente, şi impedimente foarte serioase, religioase.

Isus vrea să vindece un om, şi este sâmbătă. „Învăţătorii legii şi fariseii” prezenţi tac, dar înăuntrul lor au obiecţii serioase cu caracter religios. În zi de sâmbătă trebuie să se mediteze foarte bine pentru a decide, şi probabil decizia ar fi negativă.

Cu uşurinţă ne putem regăsi pe noi înşine în această evanghelie. Foarte adesea, dacă un lucru ne interesează, ne place, ne implicăm fără ezitări până la capăt; în caz contrar, avem imediat multe obiecţii, şi chiar religioase. Ni se cere ceva ce nu suntem dispuşi să facem? „Chiar acum trebuie să merg la biserică!” Dacă, în schimb, avem ceva plăcut de făcut, găsim soluţia pentru a face. „Vom merge la biserică mai târziu”. Am dat acest exemplu, dar ar fi multe.

Să-i cerem Domnului să lumineze inimile noastre şi, înainte de toate, să ne facă docili în faţa iubirii sale: atunci vom şti să judecăm lucrurile fără preconcepţii interesate, vom avea inima deschisă, curată şi mărinimoasă, aşa cum ni se descoperă inima lui Paul la începutul Scrisorii către Filipeni. O inimă largă, plină de caritate, de afecţiune. Apostolul le spune credincioşilor săi că „îi poartă în inimă”, şi cuvântul grec este şi mai puternic: nu „inimă”, ci „viscere”; şi mai departe scrie: „Vă primesc pe toţi B dacă se poate spune: vă *doresc+ pe toţi B în viscerele lui Cristos”. Iubirea lui Paul se revelează de multe ori în aceste rânduri: vede binele, se bucură de bineY „Dragostea se bucură pentru bine”, va scrie în Scrisoarea întâi către Corinteni. Şi aminteşte cooperarea filipenilor la răspândirea evangheliei, încă din prima zi îi declară „pe toţi părtaşi la harul care mi-a fost dat, fie în lanţuri, fie în apărarea şi întărirea evangheliei”. Tocmai pentru că îi iubeşte, doreşte ca dragostea lor „să crească din ce în ce mai mult în adevărata cunoaştere şi înţelegere deplină”. Aceasta este adevărata caritate a unei inimi supuse harului, caritate plină de gingăşie, care se gândeşte mai mult la alţii decât la sine. Paul este în lanţuri, şi totuşi se bucură, este plin de bucurie, îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru binele împlinit de filipeni.

Să-i cerem Domnului să facă să crească dragostea noastră şi să o facă mereu mai înflăcărată şi plină de gingăşie, cum a fost aceea a lui Paul, după modelul iubirii sale.