en-USro-RO

| Login
28 februarie 2020

Fil 2,1-4; Ps 130; Lc 14,12-14

Astăzi aş vrea să mă opresc nu asupra lecturilor, ci asupra psalmului responsorial, care este oarecum în raport cu ele.

„Sufletul meu este împăcat şi liniştit, ca un copil la sânul mamei sale” (ca un copil înţărcat în braţele mamei sale). Este importantă această precizare: „înţărcat”. Anticii înţelegeau mai bine decât noi acest discurs, deoarece copiii erau alăptaţi până la doi-trei ani şi înţărcarea era întotdeauna un lucru dificil, fiind un fel de separare de mamă. Şi copilul trebuie să se resemneze, trebuie să înţeleagă că mama îi vrea binele ca şi mai înainte, trebuie să stea în braţele sale „împăcat şi liniştit”, deoarece mama nu vrea altceva decât ca el să progreseze, să înveţe să-şi ia hrana singur pentru a creşte.

Chiar şi din punct de vedere psihologic vorbim despre o nouă etapă a vieţii: în locul unui raport fizic, natural cu mama, trebuie să înveţe să o iubească într-un mod diferit, chiar şi în această lege impusă de instinct, să o iubească în calitate de persoană, nu ca pe un loc unde-şi găseşte hrana.

Este clar cum toate aceste lucruri se pot aplica la raporturile noastre cu Dumnezeu. Suntem siguri de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, dar trebuie să fim întotdeauna siguri, chiar şi atunci când lucrurile par să meargă împotriva dorinţelor noastre naturale, şi să înţelegem că atunci iubirea sa ne invită să trecem la un mod de a iubi mai profund, mai autentic, mai dezinteresat, mai asemănător cu al său, care ne-a fost dăruită în ciuda faptului că suntem păcătoşi.

În Scrisoarea către Filipeni, şi sfântul Paul ne invită să iubim în acest fel: „Faceţi-mi bucuria deplină prin aceea că aveţi cu toţii o singură simţire, o singură dragoste şi un singur gând. Nu faceţi nimic din spirit de ceartă sau de mărire deşartă! Dar să aveţi destulă smerenie, ca să-i consideraţi pe ceilalţi superiori vouă. Fiecare dintre voi să se gândească nu la interesele proprii, ci la binele celorlalţi”. Şi Isus: „Când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe schilozi, pe şchiopi şi pe orbi. Atunci, ferice de tine, căci ei nu au cu ce să-ţi răsplătească”. Asta înseamnă „înţărcaţi”, şi chiar mai mult: înseamnă a-l imita pe Tatăl din ceruri, care dă fără să ceară în schimb. Să rămânem între braţele sale cu liniştea şi seninătatea copilului înţărcat, siguri de iubirea sa în orice împrejurare.