en-USro-RO

| Login
28 februarie 2020

Rom 15,14-21; Ps 97; Lc 16,1-8

Isus, în concluzia acestei parabole care la o primă lectură ne-ar putea lăsa destul de dezorientaţi, comentează: „Într-adevăr, fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi între ei decât fiii luminii”. El nu-l laudă pe administrator pentru necinstea sa, ci pentru isteţimea cu care a ştiut să găsească, într-o situaţie dificilă, o soluţie menită să-i permită să continue viaţa sa comodă, egoistă.

Fiii luminii, noi, suntem atât de inventivi în activitatea de slujire a lui Dumnezeu? Pentru un proiect de-al nostru nu găsim nici o dificultate, şi dacă ea există, întotdeauna găsim şi o soluţie pentru a o depăşi, ca să aflăm satisfacţia dorită; când însă este vorba de Dumnezeu şi de ceilalţi, orice dificultate ni se pare insurmontabilă, ne lamentăm, ne simţim chiar persecutaţi şi ne blocăm: „Nu este posibilY cu astfel de oameni!Y în societatea de astăzi!Y„. Şi aşa mai departe.

Sfinţii nu reacţionează aşa: dificultăţile îi stimulează să găsească soluţii, şi le găsesc, pentru că singurul lor interes este împărăţia lui Dumnezeu şi iubirea lor este dezinteresată, generoasă, inventivă. „Apele mari nu pot să stingă iubirea, nici fluviile să o distrugă”.

Să-i cerem Domnului să ne dea harul să fim deschişi lecţiei de iubire pe care am primit-o astăzi: numai aşa vom avea în noi viaţa şi vom fi cu adevărat „fii ai luminii”: vom trăi în lumină, pentru că vom trăi în iubire.