en-USro-RO

| Login
6 decembrie 2019

Calendarul zilei

Vineri, 6 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Nicolae, ep. *
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), I
Lectionar
Is 29,17-24: În ziua aceea, ochii celor orbi vor vedea.
Ps 26: Domnul este lumina și mântuirea mea.
Mt 9,27-31: Doi orbi, care au crezut în Isus, au fost vindecați.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna 1 din Advent

Tit 1,1-9; Ps 23; Lc 17,1-6

Primul cuvânt al evangheliei de astăzi este plin de severitate: „Vai de acela prin care vine scandalul. Mai bine ar fi pentru el să i se lege de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare, decât să ducă la păcat pe vreunul dintre aceştia mici. Fiţi atenţi la voi înşivă!”; al doilea cuvânt exprimă milostivirea: „Dacă fratele tău păcătuieşte, atrage-i atenţia; dar dacă se căieşte, iartă-l. Şi dacă păcătuieşte de şapte ori pe zi împotriva ta şi de şapte ori îţi zice: Îmi pare rău, tu iartă-l”. Şi unul, şi celălalt cuvânt au ieşit din inima Domnului pentru mântuirea noastră. Severitatea este utilă pentru a ne pune în gardă împotriva păcatului şi pentru a ne face să încercăm căinţa adevărată, care este un har fundamental: Domnul ne luminează în ceea ce priveşte responsabilitatea şi vinovăţia noastră pentru că vrea ca credinţa şi iubirea noastră să crească pentru adevăratul nostru progres sufletesc. Acceptarea acestei lumini nu este un lucru spontan, ba chiar se întâmplă să ne închidem în mod voluntar ochii în faţa ei, pentru că preferăm să ne credem buni, cu preţul de a rămâne în iluzie. Domnul, însă, ne vrea în adevăr, vrea să ne separăm de ceea ce este rău, ne aşteaptă pentru a ne arăta milostivirea sa. Atunci când spunem: „Îmi pare rău”, el îşi poate manifesta pe deplin inima sa milostivă iertându-ne, şi nu de şapte ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte.

Dacă, însă, nu există această totală, umilă, încrezătoare acceptare de noi înşine aşa cum suntem înaintea lui, Dumnezeu este ca şi paralizat: nu poate face nimic pentru ca noi să progresăm.

Să-i cerem ca inima noastră întotdeauna să fie deschisă faţă de aceste haruri „neplăcute”, dar atât de preţioase ale cunoaşterii de noi înşine, pentru a putea experimenta pe deplin milostivirea sa şi să devenim, la rândul nostru, instrumente ale milostivirii faţă de alţii.

Să ne facem proprie rugăciunea apostolilor: „Sporeşte în noi credinţa!”, pentru că în credinţă ne putem cunoaşte cu adevărat pe noi înşine, fără să ne descurajăm, ci încrezându-ne cu umilinţă în iubirea şi în milostivirea aceluia care a venit nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi.