en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 noiembrie 2017

Calendarul zilei

Miercuri, 22 noiembrie 2017

Sfintii zilei
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghierul Roman
Sf. Cecilia, fc. m. **
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
roşu, P
Lectionar
Os 2,16.17b.21-22: Acolo mă va urma ca în vremea tinereţii ei
Ps 44: Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea
Mt 25,1-13: Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 33-a de peste an

Înţ 6,2-12; Ps 81; Lc 17,11-19

În această evanghelie, Isus subliniază importanţa mulţumirii, a recunoştinţei. El a vindecat zece leproşi, dar numai un străin se întoarce să-i mulţumească. Ceilalţi erau obişnuiţi cu binefacerile lui Dumnezeu, credeau că este dreptul lor şi nu au considerat necesar să aducă mulţumire.

Noi, care primim foarte multe de la Dumnezeu, uneori suntem mai puţin recunoscători decât aceia care, după ce au trăit departe de el, când au ajuns să-l cunoască, au ştiut să se minuneze de bunătatea sa. Dacă lăsăm în inima noastră să se instaleze obişnuinţa de a nu aduce mulţumire, ne îndepărtăm de Domnul, deoarece mulţumirea este necesară pentru a completa binefacerea lui Dumnezeu. Numai acestui străin venit să mulţumească Isus a putut să-i spună: „Credinţa ta te-a mântuit”. Ceilalţi au primit vindecare, au plecat fericiţi din acest motiv, dar nu sunt în relaţie cu Dumnezeu, nu au credinţa care-i salvează.

Aducerea de mulţumire, într-un anume sens, închide circuitul cu Dumnezeu, strânge legătura cu el, şi acesta este lucrul cel mai important. Primirea unui beneficiu, în fond, este secundară: important este să fii în relaţie cu binefăcătorul, cu acela care dă. Un copil trebuie să primească tot ceea ce are nevoie, dar nu este important că el primeşte uneori ceva, alteori altceva, din punct de vedere material; important este că el se simte iubit de mamă, altfel inima sa nu s-ar dezvolta, nu ar putea creşte în iubire, deoarece i-ar lipsi raportul cu persoana pe care o iubeşte.

Dumnezeu vrea ca noi să simţim iubirea lui, vrea ca să o recunoaştem, nu pentru că este gelos pentru drepturile sale, ci tocmai pentru că nu vrea să ne dea doar nişte bunuri: el vrea să ni se dea pe sine însuşi. Recunoscând darurile sale, noi intrăm în relaţie cu el, completăm acel raport pe care el l-a iniţiat şi care nu poate să fie perfect fără colaborarea noastră. Pentru aceasta este importantă mulţumirea, căci prin ea recunoaştem că Dumnezeu ne iubeşte, că nu ne este suficient să gustăm în mod egoist din binefacerile sale, închizându-ne în noi înşine. Profitarea de orice dar al lui Dumnezeu este ca un aliment pentru suflet, care ne apropie tot mai mult de el, care ne dă bucuria de a fi în iubirea şi bunătatea sa.

La această bucurie ne cheamă Isus atunci când insistă asupra datoriei recunoştinţei.

Este, de asemenea, clar că recunoştinţa, punându-ne într-o atitudine corectă, este un mare ajutor pentru viaţa spirituală. Cine nu este recunoscător cade, fără îndoială, în egoism şi în orgoliu, în timp ce acela care este recunoscător este eliberat de aceste tentaţii. Ar trebui să fim recunoscători nu numai când primim ceva de la el, ci şi în toate acţiunile noastre, aşa cum era Isus care îi mulţumea mereu Tatălui. Chiar şi în timpul pătimirii el îi mulţumea Tatălui, chiar pătimirea însăşi era un sacrificiu de mulţumire, cum o arată instituirea Euharistiei. Isus îi aduce mulţumire lui Dumnezeu, primeşte de la Dumnezeu iminenta pătimire ca pe un minunat dar, prin care Tatăl îl glorifică pe Fiul şi îi dă posibilitatea Fiului să-l preamărească pe el.

Chiar şi noi putem să-i mulţumim lui Dumnezeu primind de la el toate acţiunile noastre, uşoare sau dificile, oricum ar fi: astfel, suntem într-un raport corect cu el şi suntem eliberaţi de insuficienţele umane, de imperfecţiunile umane, de tentaţii. Când totul merge bine, dacă nu-i mulţumim lui Dumnezeu, dacă nu ne gândim că acesta este un dar minunat care ne ajută să creştem în iubirea sa şi în iubirea faţă de alţii, în mod instinctiv ne complacem în noi înşine şi compromitem harul pe care Dumnezeu abia ni l-a dat, în loc să trăim în iubire. Şi atunci când lucrurile nu merg bine, dacă în loc să ne indispunem, să ne descurajăm, deschidem ochii pentru a vedea în credinţă că Dumnezeu lucrează în noi pentru a ne face asemănători Fiului său, care a suferit, dar apoi a fost glorificat, inima noastră se schimbă. În loc să ne cufundăm în amărăciune, ne îndreptăm spre adevărata lumină şi, astfel, găsim izvorul generozităţii. Adevărata generozitate nu este efortul titanic care ne poate face eroi; adevărata generozitate se primeşte de la Dumnezeu cu recunoştinţă şi iubire.

Să-i cerem Domnului să ne dea dorinţa de a-i mulţumi întotdeauna, acea dorinţă pe care la Liturghie o exprimăm spunând: „Vrednic şi drept este să-ţi aducem mulţumire”. Apostolul Paul repetă încontinuu creştinilor că trebuie să aducă mulţumire şi le dă el însuşi exemplu: la începutul fiecărei scrisori, sufletul său izbucneşte în aducere de mulţumire pentru tot binele pe care Dumnezeu îl împlineşte prin el şi prin întreaga Biserică. Să-i cerem, deci, Domnului să ne ajute să fim în fiecare zi „Euharistie”, adică să fim în atitudine de recunoştinţă, de aducere de mulţumire, primind de la el fiecare lucrare a noastră ca o hrană: „Hrana mea este să fac voinţa Tatălui meu”.