en-USro-RO

| Login
28 februarie 2020

Ap 14,14-19; Ps 95; Lc 21,5-11

Cartea Apocalipsului anunţă secerişul şi culesul viei: „Îngerul a aruncat cosorul pe pământ, a cules viile pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu”. Avem în faţă perspectiva cutremurătoare a judecăţii lui Dumnezeu, care nu poate să suporte păcatul şi intervine cu o putere înfricoşătoare. Şi Isus anunţă distrugerea templului: „Nu va rămâne piatră peste piatră; totul va fi distrus”.

Dar între cele două lecturi există un psalm de bucurie, deoarece Domnul vine să judece pământul: „Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul, să se bucure câmpiile şi tot ce este pe ele, să tresalte de bucurie toţi copacii pădurilor. Să se bucure în faţa Domnului care vine, pentru că vine să judece pământul”. E o invitaţie la bucurie, pe care o putem primi dacă acceptăm şi invitaţia detaşării creştine. Creştinul ştie că lucrurile acestei lumi sunt efemere, că unicul lucru care contează cu adevărat este „pământul nou spre care ne îndreptăm acum; nu trebuie să ne punem speranţa pentru lumea aceasta, ci să lucrăm în harul lui Dumnezeu pentru a învinge egoismul, tendinţele posesive care nu aduc decât nelinişte şi să lăsăm în schimb să domnească în noi iubirea dezinteresată, generoasă, care ne umple de bucurie şi de pace.

Acesta este modul în care putem scoate profit din timpul de faţă la care face referinţă şi versetul evangheliei. Dacă trăim aşa, nu trebuie să ne temem de nimic, deoarece orice alegere a noastră ne apropie de bucuria pe care ne-o va transmite Cristos atunci când va spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi împărăţia pregătită pentru voi!”