en-USro-RO

| Login
24 mai 2018

Calendarul zilei

Joi, 24 mai 2018

Sfintii zilei
Ss. Fc. Maria, Ajutorul Creștinilor; Donațian și Rogațian, m.
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 7-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
Iac 5,1-6: Strigãtele secerãtorilor au ajuns pânã la urechile Domnului oștirilor.
Ps 48: Fericiți cei sãraci în duh, pentru cã a lor este împãrãția cerurilor!
Mc 9,41-50: Este mai bine pentru tine sã intri ciung în viațã, decât, având amândouã mâinile, sã mergi în Gheenã.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 7-a de peste an

Is 56,1-3.6-8; Ps 66; In 5,33-36

Adventul este un timp al marilor promisiuni şi al marilor aşteptări. Să ascultăm astăzi promisiunea minunată pe care Dumnezeu, Tatăl nostru, ne-o face şi să o aprofundăm: „Îi voi conduce la muntele meu cel sfânt. Îi voi face fericiţi în casa mea de rugăciune” (Is 56,7). Dumnezeu vrea să ne umple de bucurie. Blândeţea şi generozitatea inimii sale paterne se manifestă în această promisiune. Un tată doreşte ca fiii săi să fie fericiţi. La fel, Dumnezeu doreşte pentru noi o fericire deplină, un munte de fericire. A fi convinşi de aceasta e deja o mare bucurie şi o lumină pentru sufletul nostru.

Pe de altă parte, Dumnezeu ştie că numai în intimitatea cu el putem fi cu adevărat fericiţi, pentru că în el găsim plinătatea iubirii. De aceea, el ne conduce pe muntele său cel sfânt şi ne oferă un loc în casa sa, care este casă de rugăciune, adică un loc al raportului intim cu el. „Fericit cel care locuieşte în casa ta!”, exclamă psalmistul, „sufletul meu tânjeşte şi doreşte altarele Domnului” (Ps 83/84,3.5). Totuşi, dorinţele noastre naturale ne poartă în alte direcţii. Liturgia Adventului ne invită presant să ne orientăm mai bine şi să spunem: „Un lucru am cerut de la Domnul, şi pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să gust bunătatea Domnului” (Ps 26/27; cf. Ps 15/16,11). Astfel ne vom dispune să fim „umpluţi de bucuria casei sale”.


E momentul însă să observăm un alt aspect al promisiunilor paterne ale lui Dumnezeu, exprimat în prima lectură de astăzi, adică deschiderea lor universală. Ele se extind, într-adevăr, la „străini” (Is 56,3.6) şi precizează că templul lui Dumnezeu trebuie să devină „casă de rugăciune pentru toate popoarele” (57,6). Suntem feriţi în acest fel de tentaţia de a ne închide într-un „intimism” egoist, care ar căuta, în relaţia cu Dumnezeu, numai o consolare personală, dezinteresându-ne de soarta altora. Într-o asemenea situaţie, relaţia cu Dumnezeu nu ar fi autentică; comuniunea cu el nu ar fi efectivă. Dumnezeu „vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1Tim 2,4). Deci, pentru a fi într-o adevărată comuniune cu el, trebuie să împărtăşim preocuparea sa de mântuire a tuturor oamenilor. Din acest motiv Biserica a dat liturgiei Adventului o marcantă dimensiune misionară. Prima lectură propusă, în lecţionar, pentru prima Liturghie din Advent este oracolul lui Isaia care anunţă venirea „tuturor popoarelor” la „muntele templului Domnului” (Is 2,2). Viziune grandioasă care lărgeşte inima noastră pentru a o conforma proiectului divin. Prima lectură de astăzi ne-o propune în termeni analogi. Dacă vrem să pregătim bine sărbătoarea Crăciunului, trebuie să o situăm în această perspectivă misionară universală.

În evanghelie (In 5,33-36), Isus le reproşează persoanelor cu vază din poporul său că nu s-au pregătit cum trebuie pentru venirea sa. În loc să ia în serios mărturia lui Ioan Botezătorul, care îi conducea spre „acela care va veni după” (cf. In 1,24-27), ei s-au limitat „să se bucure pentru un moment” la lumina care venea de la Ioan, „făclia care arde şi luminează” (In 5,35). Ne ameninţă mereu pericolul de a-i imita, adică de a lua darurile şi harurile lui Dumnezeu ca ocazii de bucurie momentană, fără să corespundem finalităţii lor, care trebuie să fie pusă întotdeauna în raport cu primirea lui Cristos de către toţi oamenii. Să cerem harul de a evita acest pericol, harul de a ne deschide inima noastră şi viaţa noastră faţă de întregul şi profundul plan al lui Dumnezeu.