en-USro-RO

| Login
23 septembrie 2018

Calendarul zilei

Duminică, 23 septembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 25-a de peste an
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã duminicalã
verde, I
Lectionar
Înț 2,12.17-20: Sã-l condamnãm pe cel drept la o moarte rușinoasã!
Ps 53: Domnul este acela care susține viața mea.
Iac 3,16-4,3: Rodul dreptãții este semãnat în pace pentru cei care fac pace.
Mc 9,30-37: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimul dintre toți!


Jud 13,2-7.24-25; Ps 70; Lc 1,5-25

Liturgia de astăzi a ales două lecturi paralele, două situaţii similare în care Domnul intervine în mod miraculos.

Despre Samson, fiul lui Manoah, ca şi despre Ioan Botezătorul, s-a spus: „Nu va bea vin şi nici băuturi îmbătătoare”. Pentru Samson se adaugă că va trebui să nu-şi taie nici părul, pentru că din naştere va fi nazireu: un om ales de Dumnezeu pentru a fi instrumentul său în istoria umanităţii. În amândouă cazurile, intervenţia lui Dumnezeu depăşeşte dificultăţi din punct de vedere uman insurmontabile: soţia lui Manoah e sterilă. Elisabeta e sterilă şi, totodată, în vârstă. Dumnezeu dovedeşte, astfel, că el e cel care intervine, că el e cel ce vrea să-i elibereze pe oameni. Prin intermediul lui Samson va realiza o eliberare politică, eliberarea Israelului de opresiunea filistenilor; cu Ioan Botezătorul realizează o eliberare spirituală: el va „întoarce pe mulţi dintre fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea lor cu duhul şi tăria lui Ilie”.

Profetul se opunea idolatriei şi depravării poporului său; Ioan Botezătorul e trimis de Dumnezeu să pregătească un popor disponibil, capabil de a-l primi.

Această pregătire e, înainte de toate, o problemă de convertire personală: a accepta eliberarea interioară, eliberarea de păcat. O eliberare care se manifestă imediat în extern, pentru că, atunci când suntem eliberaţi de păcat, modul nostru de a ne raporta la alţii se schimbă în sensul că noi stabilim relaţii de libertate, de caritate, şi nu relaţii bazate pe oprimare.

Iată, deci, că Biserica, în Advent, timp al speranţei, ne pune din nou în faţa operelor minunate ale lui Dumnezeu pentru a suscita în noi speranţa: Dumnezeu este stăpânul imposibilului, Dumnezeu depăşeşte dificultăţile cele mai mari pentru că vrea să ne elibereze.

Evanghelia ne permite să aprofundăm necesitatea speranţei, în mod evident legată de credinţă. Zaharia şi Elisabeta sunt persoane ireproşabile, care observă cu rigurozitate poruncile şi preceptele Domnului: sunt oameni drepţi. Şi totuşi, firul naraţiunii ne spune că această conduită ireproşabilă e însoţită şi de o oarecare dezamăgire. În viaţa lor există o încercare. De atâta timp speraseră că Domnul îi va elibera, dar nu fuseseră auziţi. Continuau să fie credincioşi, dar inima lor era rănită, nu mai sperau.

Şi iată că îngerul Domnului îi apare lui Zaharia şi îi zice: „Rugăciunea ta a fost ascultată”. Ne-am fi aşteptat ca Zaharia să primească acest cuvânt cu bucurie şi entuziasmY Dimpotrivă, ca şi cum nu ar mai fi sperat, îl primeşte cu scepticism: „După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea, de asemenea, este înaintată în vârstă”. Şi Gabriel constată: „N-ai crezut în cuvintele mele”. Şi din cauza acestei lipse de credinţă, care e totodată o lipsă de speranţă B sau lipsă de speranţă care vine din lipsă de credinţă B va fi necesară o nouă încercare, dar o încercare care vindecă: Zaharia va fi mut până la împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.

Dumnezeu îl vindecă, astfel, pe Zaharia de lipsa sa de speranţă, îl eliberează, aşa cum mai apoi va elibera poporul său prin predica lui Ioan Botezătorul.

Încercarea lui Zaharia şi a Elisabetei pregătea un har divin mai mare. Ei, desigur, voiau să aibă un copil aşa cum mulţi părinţi doreau acest lucru, pentru a-şi completa familia, să aibă un fiu pentru ei înşişi.

Şi Dumnezeu le trimite un fiu care nu va fi pentru ei, care va fi consacrat Domnului, care va merge în pustiu şi care va avea o influenţă mare asupra întregului popor. E un har pentru care încercarea pregătea inima lor. Eliberându-i de anumite dorinţe umane, de unele satisfacţii umane, îi pregătea pentru o desprindere şi mai mare, aceea de a-l lăsa pe fiul lor să plece pentru o misiune specială, greu de înţeles pentru ei.

Să reînnoim cu adevărat speranţa noastră, să cerem să fim deschişi faţă de speranţa care vine de la Dumnezeu şi să nu punem obstacole planurilor lui Dumnezeu, care şi astăzi vrea să elibereze poporul său.

Lumea noastră are, într-adevăr, mare nevoie de a fi eliberată de egoism, de violenţă, de atâtea pasiuni ruşinoase, pentru a regăsi pacea, libertatea, iubirea fraternă.