en-USro-RO

| Login
11 decembrie 2018

Calendarul zilei

Marți, 11 decembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Damasus I, pp. *
Liturghierul Roman
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,1-11: Dumnezeu mângâie poporul sãu.
Ps 95: Iatã, Dumnezeul nostru va veni cu putere.
Mt 18,12-14: Aceasta este voința Tatãlui vostru care este în ceruri: sã nu se piardã niciunul dintre aceștia mici.

Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent

Sof 3,14-18 (sau Ct 2,8-14); Ps 32; Lc 1,39-45

Noi vom sărbători Crăciunul, vom sărbători naşterea lui Isus celebrând în mod solemn Euharistia. Oare nu e puţin ciudat să celebrăm naşterea unui copil făcând memoria morţii sale? Pentru un alt copil nu am avea o asemenea idee: nu ne-am gândi la moartea sa, dar ne-am bucura cu siguranţă de viaţa cea nouă care începe şi care ne umple de o profundă admiraţie.

Şi totuşi, e drept să celebrăm naşterea lui Isus celebrând Euharistia, şi e chiar modul cel mai bun de a o celebra, pentru că naşterea e tocmai darul morţii lui Cristos, misterul morţii şi al învierii e acela care ne dă sensul naşterii sale şi, în plus, tocmai datorită morţii şi învierii noi putem sărbători deplin naşterea sa.

La sfânta Liturghie noi putem înţelege cu adevărat semnificaţia profundă a Vechiului şi Noului Testament şi, deci, sensul vieţii pământeşti a lui Isus, al naşterii sale şi al tuturor evenimentelor care au precedat-o. Vizita pe care o comemorăm astăzi îşi primeşte deplina semnificaţie în Liturghie, deoarece contemplând copilul în presepiu, noi contemplăm iubirea lui Dumnezeu care ni se dăruieşte. „Un fiu ni s-a datY Un copil s-a născut pentru noi”.

Naşterea lui Isus e orientată întru totul spre dăruirea totală de sine însuşi, este darul care începe şi care se împlineşte când Isus îşi va fi dat viaţa sa pe cruce. Din primul moment al intrării sale în lume, el se prezintă ca unul care face voinţa Tatălui, şi voinţa Tatălui e ca el să-şi dea viaţa, să-şi dea sângele său pentru viaţa lumii. „Intrând în lume, el a spus: Sacrificiu şi jertfă pentru păcat n-ai voit. Atunci am spus: Iată, vin, Dumnezeule ca să fac voinţa ta”. Copilul din presepiu e cel care a spus aceste cuvinte.

Tocmai gândind la acest dar al oferirii de sine care se împlineşte, noi putem să sărbătorim în modul cel mai potrivit naşterea lui Isus, să primim această naştere, care e un dar ce ni se face, un dar ce va fi făcut până la moarte.

Pe de altă parte, tocmai datorită Liturghiei noi putem să celebrăm Crăciunul nu ca pe o simplă amintire a unui eveniment care s-a petrecut acum două mii de ani, ci ca pe o realitate prezentă. Dumnezeu-cu-noi, Emanuel, este o realitate actuală, pe care noi o putem trăi: Isus vine cu adevărat în mijlocul nostru, graţie Euharistiei.

De fapt, Liturghia nu e numai actualizarea morţii lui Isus, ci, mai presus de toate, actualizarea victoriei sale asupra morţii. Oferindu-şi viaţa doar din iubire, el a învins moartea şi a dobândit o viaţă nouă. Chiar şi în umanitatea sa el e acum viu alături de Tatăl şi alături de noi: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii”. Şi tocmai datorită acestei vieţi, noi putem celebra Euharistia, în care Cristos viu vine la noi, ni se dăruieşte nouă ca hrană, pentru ca şi noi să trăim. Emanuel: nu numai Dumnezeu-cu-noi, ci şi Dumnezeu-în-noi.

Să-i mulţumim Domnului pentru darul iubirii sale. El nu a voit numai să rămână pe pământ câţiva ani, să rămână ca un ideal îndepărtat pentru toţi oamenii care vor veni, ci a voit ca viaţa sa pământească să fie încontinuu prezentă, pentru a putea fi primită de noi. Iată, deci, cum ni s-a dăruit.

Datorită sacramentului Euharistiei, noi putem să ne unim cu sfânta Fecioară Maria care duce cu sine copilul ei; putem, ca şi Maria, să mergem spre alţii cu conştiinţa acestei prezenţe în noi, care trebuie să trezească şi în ei o prezenţă.