en-USro-RO

| Login
24 iunie 2018

Calendarul zilei

Duminică, 24 iunie 2018

Sfintii zilei
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghierul Roman
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Is 49,1-6: Voi face din tine lumina popoarelor.
Ps 138: Te laud, Doamne, pentru cã m-ai fãcut o fãpturã atât de minunatã.
Fap 13,22b-26: Ioan a predicat un botez al pocãinței întregului popor al lui Israel.
Lc 1,57-66.80: Se va numi Ioan.

1In 4,11-18; Ps 71; Mc 6,45-52

Există un mod foarte natural de a sărbători Crăciunul şi de a ne bucura că Isus s-a făcut om, rămânând la un nivel foarte uman: suntem mulţumiţi să fim împreună, să avem motive de bucurie, să primim daruri de la Dumnezeu, dar întotdeauna la acest nivel. Este ceea ce li s-a întâmplat apostolilor la înmulţirea pâinilor. Situaţia era dificilă, Isus a intervenit în mod miraculos: au încercat o bucurie umană, au avut o siguranţă pentru viitor. Dar Isus nu vrea ca ei să rămână pe un plan uman şi, pentru acest motiv, el li se arată într-o manieră care îi tulbură şi îi lasă stupefiaţi. E un mod divin de a se manifesta: „A venit la ei mergând pe mare”.

De data aceasta, apostolii sunt în încurcătură în faţa unui mod de manifestare care nu mai era uman, ei sunt obligaţi să iasă din ideile lor simple şi acest lucru îi îngrozeşte. Atunci Isus le adresează aceste cuvinte: „Curaj! Eu sunt; nu vă temeţi!” şi le redă încrederea. Dar îi cheamă să o considere la alt nivel; nu se mai pot gândi la el ca la un simplu om care îi scoate din situaţii dificile, aşa cum la nivel uman îi conduce acolo unde este armonie şi pace. De acum înainte, sunt chemaţi să meargă după el ca după Mântuitorul care îi conduce spre lucruri mai înalte. „Ei nu pricepuseră nimic din minunea înmulţirii pâinilor B spune sfântul Marcu B pentru că inima le era împietrită”, adică spiritul lor era blocat. Isus va trebui, prezentându-le de mai multe ori misterul pătimirii sale, să aprofundeze credinţa lor, pentru ca ei să fie cu adevărat disponibili la chemarea sa, ca să facă din ei apostoli şi discipoli.

Dacă, după această evanghelie, recitim lectura din Scrisoarea întâi a lui Ioan, putem să facem o aplicaţie asemănătoare. Când ascultăm că trebuie să ne iubim unii pe alţii, există un mod foarte uman de a înţelege acest lucru. Într-adevăr, această poruncă este una pe care chiar şi persoanele mai puţin creştine o acceptă cu mare uşurinţă, şi toţi sunt de acord spunând că, dacă toţi ne-am iubi reciproc, lumea ar fi cu adevărat plină de armonie, nu ar mai fi nefericire, nu ar mai fi sărăcie, nu ar mai exista conflicte, nu ar mai exista războaieY Ar fi soluţia la toate: să ne vrem binele unii altora! Să ne iubim!

Dacă această poruncă este privită în acest mod, se ajunge la un fel de utopie umană. În planul principiilor, oamenii sunt capabili să se iubească. E suficient ca ei să-şi dorească binele. Adeseori, şi noi ne considerăm capabili de a iubi, ca şi cum în noi ar fi însuşi izvorul iubirii.

Dar Scrisoarea întâi a lui Ioan ne obligă să mergem mai în profunzime: iubirea despre care vorbeşte el e fondată pe credinţă, e o iubire care recunoaşte că îşi are izvorul nu în om, ci în Dumnezeu. E o iubire care provine dintr-un raport cu Dumnezeu, dincolo de raportul pe care îl avem cu oamenii. Am citit: „Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi” şi, de asemenea, „Cine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu”. E uşor să uneşti aceste două afirmaţii dacă se înţelege că iubirea la care suntem chemaţi este întemeiată pe credinţă, că e o iubire primită prin credinţa în Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Nu este vorba, deci, de o iubire pur umană, care corespunde capacităţilor noastre; e vorba, în schimb, de a primi în noi iubirea lui Dumnezeu. Şi noi putem să o primim numai în credinţa în Isus Cristos. E inima lui Isus care are adevărata iubire şi, cu adeziunea de credinţă în iubirea lui Isus Cristos, noi devenim capabili de a răspândi această iubire, de a trăi această iubire a lui Cristos faţă de alţii.

Să-i cerem Domnului să ne dăruiască viaţa sa divină, să ne ferească de iluzia de a crede că armonia umană poate fi posibilă fără adeziunea, fără contactul cu Dumnezeu. Să-i cerem harul de a ierta întotdeauna, de a depăşi conflictele şi dificultăţile prin iubirea sa, de a avea bucuria darului Duhului Sfânt, care este semnul adevăratei iubiri.