en-USro-RO

| Login
22 iulie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 21 iulie 2018

Sfintii zilei
Sf. Laurențiu din Brindisi, pr. înv. *
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 15-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), III
Lectionar
Mih 2,1-5: Tânjesc dupã câmpii și le jefuiesc, dupã case și le iau.
Ps 9: Nu uita, Doamne, de cei sãrmani ai tãi!
Mt 12,14-21: Le poruncea sã nu-l facã cunoscut, ca sã se împlineascã ceea ce a fost spus prin profetul Isaia.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 15-a de peste an

Prov 2,1-9; Ps 111; In 15,1-8

Evanghelia de astăzi insistă asupra roadelor şi asupra interiorităţii şi corespunde perfect vocaţiei benedictine de interioritate şi de fecunditate interioară.

Isus ne cere să aducem roade şi ne arată condiţiile pentru a realiza acest lucru care este o exigenţă esenţială, dat fiind că „orice mlădiţă ce este în mine şi nu aduce rod, Tatăl meu o înlătură; şi orice mlădiţă care aduce rod, el o curăţă, ca să dea rod şi mai mult”.

A aduce roade este un lucru care se opune, într-un anumit sens, acelei munci făcute în serie ca o maşină: există o mare diferenţă între o maşină ce produce şi o plantă ce produce. Produsele unei maşini sunt toate egale, materiale, cu provenienţă, să spunem aşa, externă; o plantă produce lent, printr-un proces vital, un fruct cu un gust unic: nu există două fructe identice. Un obiect nu poate fi maturizat: el este fabricat, el este pus în comerţ, se vinde, se foloseşte, se aruncă; un fruct, dimpotrivă, trebuie să se maturizeze.

Ne aflăm în faţa unei opoziţii ce poate să fie aplicată şi lucrărilor noastre. Şi sfântul Paul, în Scrisoarea către Galateni, vorbeşte despre faptele trupului care se opun faptelor Spiritului. Iudeii erau preocupaţi de fapte şi de multe ori şi creştinii sunt la fel: să facă fapte bune, să-şi înmulţească acţiunile pentru a-şi spori meriteleY şi e un lucru uşor să sporeşti numărul faptelor, e asemănător cu ceea ce face o maşină care produce în mod mecanic. Dar Domnul nu ne cere să înmulţim faptele exterioare, vrea ca noi să producem roade. Şi acesta este un lucru foarte diferit.

Noi suntem capabili să lucrăm, să înmulţim activităţile noastre, să ne organizăm, să facem planuri pentru a le realizaY Putem face acestea în exterior, ca o maşină, de la noi înşine. Dar Domnul ne cere să producem roade, şi aceasta singuri nu suntem în stare să o facem, pentru că este un alt lucru, presupune interioritate, o viaţă interioară care nu ne este naturală, pe care trebuie să o primim în noi. Numai în Domnul, împreună cu el, putem produce roade.

Isus a vorbit despre pomi buni şi pomi răi şi a spus că un pom bun produce roade bune, în timp ce un pom rău produce roade rele. Şi a mai zis că noi nu suntem pomi buni, că inima noastră este rea, că din inima omului ies toate lucrurile rele, lipsa de caritate, necurăţia, avariţia, crimele. Omul decăzut nu mai este un pom bun, nu mai poate produce roade bune de unul singur.

Tocmai pentru acest motiv, Isus ne arată condiţia indispensabilă pentru a produce roade plăcute lui Dumnezeu: „Rămâneţi în mine şi eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă rod de la sine, dacă nu rămâne pe viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în mine”. Roadele Duhului sunt întotdeauna roade de unire cu Cristos, sunt cele despre care sfântul Paul spune că înseamnă iubire, bucurie, pace, răbdare şi multe alte daruri spirituale. Benedictinii insistă asupra păcii, aşteaptă de la comuniunea cu Domnul pacea în comunitate şi pacea care se comunică în jurul lor. Pacea este rodul Duhului. Şi ei caută această pace moderându-şi activitatea lor. Ei nu caută să facă multe lucruri, dar îşi reglementează activitatea lor în aşa fel încât să-şi poată salva viaţa interioară şi să producă roadele Duhului şi nu numai cele umane. Desigur că benedictinii sunt capabili de o muncă perseverentă, de aceea, se şi spune „muncă de benedictini” tocmai pentru a vorbi despre o lucrare de amploare, care cere o perseverenţă, o răbdare, un curaj pe care nu toţi îl au: ei îşi dobândesc perseverenţa tocmai prin unirea lor cu Dumnezeu. Făcându-şi munca pentru Domnul, ei sunt capabili să o facă împotriva tuturor obstacolelor, să înainteze lent, cu răbdare, împlinind lucrări care sfidează timpul. Dar principala lor aspiraţie este aceea de a aduce roade, şi aceea trebuie să fie şi a noastră.

Important nu este să faci o lucrare sau alta, activitatea externă, reuşita. Importantă este unirea cu Dumnezeu şi roadele care urmează de aici. Ştim cu toţii că există persoane care nu mai pot lucra din cauza unei boli sau din alt motiv: dacă sunt unite cu Domnul, aduc roade mult mai multe decât altele care se obosesc în activităţi multiple. „Rămâneţi în mine şi eu în voiY Cine rămâne în mine şi eu în el aduce mult rod, pentru că fără mine nu puteţi face nimic”.

Isus face o precizare importantă: „Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voiY„. Pentru a aduce roade, trebuie să medităm cuvântul Domnului, să-i permitem să-şi înfigă rădăcinile în inima noastră, să ne transforme, şi atunci va produce roade, acest cuvânt care este ca o sămânţă, adică are în sine o forţă vitală. Unirea noastră cu Domnul atunci va fi reală, concretă, nu va exista numai în imaginaţia noastră.

Să nu ne descurajăm dacă ne dăm seama că activitatea noastră este mai degrabă sterilă; să mergem cu răbdare, să-i cerem lui Isus să ne ajute să aprofundăm unirea noastră cu el şi roadele vor veni, ele vor fi bune şi abundente.